Cântăreaţa Gianna Nannini, în vârstă de 54 de ani, a născut, vineri, primul său copil, o fetiţă care a primit numele de Penelope.
Nannini a născut la o clinică din Milano. Atât cântăreaţa, cât şi fiica sa se simt bine.
"Te voi numi Penelope. M-ai aşteptat atât de mult înainte de a te naşte. Ai aşteptat atât de mult să fiu pregătită. De trei ori nu am fost pregătită", a declarat, în urmă cu numai câteva zile, Gianna Nannini, citată de revista Vanity Fair.
Identitatea tatălui copilului nu a fost făcută publică.
Gianna Nannini a lansat primul hit în 1979. Melodia "America" şi albumul "California" au devenit, în scurt timp, un succes în Europa. Deşi, iniţial, Nannini compunea şi cânta în stilul anilor '70, aceasta a descoperit rock-ul în timpul şederii în Statele Unite ale Americii.
Ajunge pe primele locuri în topurile europene cu hituri precum "Latin Lover" şi "Profumo", pentru ca, în 1986, piesa "Bello e impossibile" să devină un succes internaţional, premiat în Italia, Germania, Austria şi Elveţia. Urmează compilaţia "Maschi e altri", care se vinde în peste un milion de exemplare.
În 1990, Gianna Nannini a interpretat împreună cu Edoardo Bennato piesa "Un' estate italiana", desemnată imnul oficial al Cupei Mondiale la fotbal organizată în Italia.
Anul 2006 îi aduce Giannei Nannini două mari realizări: single-ul "Sei nell'anima", care ajunge pe prima poziţie în topurile italiene, şi colaborarea cu Andrea Bocelli, concretizată în hitul "Ama Credi E Vai".
Cântăreaţa italiană a concertat şi în România, în septembrie 2008.