Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Singurele mici satisfacţii egoiste pe care mi le permit de când şed acasă cuminte cu bebe sunt câteva emisiuni de pe Travel & Living.
Nişte mici fetişuri aproape, dacă mă gândesc bine: mai mai că nu pot respira fără ele şi când în sfârşit rulează parcă toată casa se gudură cu mine, parcă şi fetiţa roade mai cu spor la jucării şi parcă întreaga fiinţă mi-ar fi străbătută de un fior dispărut de mult, dar atât de drag în alte vremuri. Bineînţeles, vorbesc despre fiorul care îi cuprinde pe oameni atunci când au posibilitatea să zacă în nesimţire şi o şi fac. Bucuroşi.
DA. Dar nu despre tremurăturile mele emoţionale voiam neapărat să amintesc aici, ci despre o emisiune în particular, anume „Say yes to the dress”. Adică „Spune DA rochiei”. Rochiei de mireasă, aleasă de nişte dudui dintr-un mare magazin plin de semnături celebre. Acolo există şi nişte tăntici trainuite sârguincios să vândă cât mai bine şi cât mai scump, după ce te aburesc pe tine întrebându-te ce simţi, ce-ţi doreşti de la viaţă, de la nuntă şi de la rochie şi mai cu seamă câţi bani are plătitorul.
Aşadar, după ce damele revarsă asupra consilierului de vânzări trăirile de fetiţe jenate venite cu mami să le cumpere primul sutien de adolescentă-nmugurită, emisiunea devine cu adevărat savuroasă: văicăreala distinsei clientele. Rochia nu e ca-n catalog, nu le arată suficient de sexy, ţâţele nu dau bine, şoldurile se revarsă, fundu’ pare mal, abdomenul iese din cadru. Şi Doamne, bietele vânzătoare reuşesc cumva să-şi păstreze zâmbetul atârnat între cele două urechi pe care le posedă şi să propună alte şi alte modele care poate le-ar avantaja mai nimerit. Problema cu aceste fiinţe e că sunt obeze şi arată de parcă meniul lor zilnic ar fi o cireadă întreagă.
SAU BA! Deşi n-am fost şi nu voi fi vreodată vreo silfidă, mi-e pur şi simplu groază când văd atâta osânză la televizor şi aceea adunată grup în ce poate fi mai frumos pentru majoritatea dintre noi, anume rochia de mireasă. Mi se pare de-a dreptul jignitor şi aş propune oricând mi s-ar cere părerea ca titlul emisiunii să fie „Say yes to the whale”, respectiv rochia să spună dacă are sau nu chef să-nfăşoare balena doritoare. La un moment devine pur şi simplu o chestiune de bun-gust, respectiv în cazul de faţă de dezgust. Şi mai înţepător la limbă când vezi minunăţiile de bărbaţi, aparent normali, care dau să se-nsoţească cu dulapurile doldora de jumări şi care, la rândul lor, comentează despre bietele şi nevinovatele rochii, că ar fi putut fi mai aşa sau pe dincolo, ca să sublinieze în clar trăsăturile fine ale viitoarelor lor neveste. Mai mai că i-aş acuza şi p-ăştia de bigamie, dacă m-aş porni. Nu de alta, da’ când te căsătoreşti cu două sute de kile te gândeşti că poate una a-nghiţit-o pe alta şi totul nu-i decât o bizară şi trecătoare aparenţă... (Anuşka)
