Emma Watson, actriţa devenită celebră în urma rolului Hermione pe care l-a jucat timp de nouă ani în seria Harry Potter, povesteşte pentru numărul din decembrie al revistei Vogue că i s-a făcut rău când a aflat că averea ei a ajuns la suma de 32 de milioane de dolari.
Potrivit actriţei în vârstă de 20 de ani, ea a descoperit acest amănunt uimitor abia la vărsta de 17-18 ani, cănd tatăl său a hotărât să poarte o discuţie serioasă cu ea în această privinţă. "De la cel de-al trelea sau al patrulea film banii au început să capete o importanţă sporită", povesteşte Watson, care până atunci primise doar suma medie de 80 de dolari pe săptămână. "Mi s-a făcut rău, am fost foarte emoţionată când am aflat", a adăugat actriţa, care spune că nu s-a prea atins de bani până acum. În schimb, ea s-a înscris la un curs bancar pentru a învăţa să îşi gestioneze banii.Emma Watson a mai vorbit şi de viaţa sa după ce seria Harry Potter a luat sfârşit. Ea a povestit că viaţa pe platoul de filmare a celebrei francize a transformat-o într-o persoană destul de banală şi plictisitoare. "Timp de nouă ani am fost obligată prin contract să nu mă tund, să nu mă bronzez, să nu îmi fac vreun piercing sau să nu mă machiez. N-am făcut nimic din ceea ce puteau face fetele de vârsta mea, aşa că atunci când am avut ocazia să îmi schimb înfăţişarea exact asta am făcut", povesteşte actriţa despre cum au evoluat lucrurile după ce producţia care făcut-o celebră a luat sfârşit.
Astăzi, ea apare pe coperta revistei Vogue, cu părul scurt,coafat, îmbăcată într-o rochie albă din dantelă în stilul aniilor '60, cu un machiaj semi-nude. Watson este fotografiată de Mario Testino, fotograful cu care a lucrat inclusiv pentru campania de primăvară-vară 2010 a casei Burberry, a cărei imagine o reprezintă.