În Ferrari spre Viaţa de Apoi

Trăim într-o perioadă în care promisiunile electorale, prevăzute cu instrucţiuni de folosire şi îndeplinire imediată, ne iau cu asalt din toate părţile. De pe benere curge laptele pasteurizat şi cu aromă ameţitoare de scorţişoară,  din televizoare şi gazete ne luăm mierea, pogorîtă asupra noastră ca dintr-un corn al abundenţei. Brand-uit în culorile partidelor rămase în cursa pentru ocuparea posturilor de primar.

Trăim într-o perioadă în care promisiunile electorale, prevăzute cu instrucţiuni de folosire şi îndeplinire imediată, ne iau cu asalt din toate părţile. De pe benere curge laptele pasteurizat şi cu aromă ameţitoare de scorţişoară,  din televizoare şi gazete ne luăm mierea, pogorîtă asupra noastră ca dintr-un corn al abundenţei. Brand-uit în culorile partidelor rămase în cursa pentru ocuparea posturilor de primar.

Acum, în plină expansiune capitalistă, dar întocmai ca în manualele de comunism ştiinţific, fiecăruia i se promite cu nonşalanţă bunăstarea după necesităţi. Ai nevoie de o casă? Na o casă! Vrei bani? Cu lopata? Aşteaptă, vin cu poşta! În acelaşi timp – hazlie coincidenţă – s-a deschis la Bucureşti Salonul Funerar,  o expoziţie care promite confort pe lumea cealaltă şi care, cred eu, se va ţine cu siguranţă de cuvînt. În orice caz, în ceea ce ii priveşte pe expozanţi, pînă acum nu s-a întors nimeni ca să depună reclamaţie.

Pe vremuri, la începutul romantic al presei post revoluţionare, un ziar cu tiraj ameţitor chiar şi pentru perioada actuală, a consacrat un amplu reportaj unui anume  “Moş Ilie”. Din vîrf de munte. Bătrînul a intrat in istoria presei scrise prim modul în care şi-a comandat la “drujbăria” din sat ditamai copîrşeul ca să-l încerce. “Înainte” adică. A dormit fără vise două nopţi în aşternutul din satin cum n-a văzut neam de neamul lui şi s-a declarat mulţumit.

Fără a fi egalat găina care a născut pui vii, ştirea cu Moş Ilie a iscat, la timpul respectiv, destule polemici înroşind timp de o zi telefoanele redacţiei. Ceva ca în cazul Gay Parade de acum. Mă înteb ce or spune toţi cei indignaţi la acea vreme despre Salonul deschis acum la ROMEXPO. La prima ediţie a tîrgului, de anul trecut, atracţiile s-au numit Coşciugul de lux “Anghelescu” şi Bocitoarele blonde “cum îi plăceau răposatului”, prevăzute cu bust siliconat, pantalonaşi fierbinţi tăiaţi acolo unde ar trebui să acopere mai mult şi cu repertoriul imprimat pe negativul de pe CD.

Anul acesta, printre alte surprize… mortale aflăm că nu se mai poartă mînerele de 24 de karate sau giulgiu cu mînecuţe şi broderie Gianfranco. Acum, după cum spunea o expozantă citată de marile agenţii autohtone de presă, “este prezentat sicriul Ferrari, un sicriu impunător de culoare roşie, special conceput să străbată ultimul lor drum, aşa cum poate şi-au dorit şi nu au apucat în timpul vieţii, la bordul unui Ferrari.” Adînc!  

Şi vorba aceea, măcar “după” să trăiască bine…

Probabil că, după modelul Ferrari e de aşteptat să apară coşciugul “Ciorbă de burtă” pentru cei care au ţinut ultimii 25 de ani regim, sau “Savarină” pentru nefericiţii care s-au chinuit toată viaţa cu diabetul.
După tot felul de minuni împlinite pe lumea aceasta – maşini poleite cu aur, scutece de firmă, vile cu j’de mii de camere, sînt convins că,  în curînd,  vom avea o elită şi “dincolo”,  însoţită de vuitoane, versaci, hermeşi şi ferariuri pe care chiar le-au avut pe lumea asta.

Oricum, prin comparaţie cu inelele de circulaţie, autostrăzile inteligente şi castrarea tuturor maidanezilor, promisiunile făcute la Salonul Funerar 2008 mi se par mult mai “fair” şi mai realizabile.

În final, o altă ştire care, sper eu, va face multă lume să economisească cei 3 lei , atît cît costă biletul de intrare sau măcar să-i investească în mod cît mai profitabil pe termen lung. Oamenii deştepţi trăiesc mai mult cu 15 ani decît ceilalţi…