x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Inainte de toţi!

Inainte de toţi!

03 Aug 2007   •   00:00

Curaj, talent, perseverenţă, conjunctură, pasiune, noroc sau omul potrivit la locul potrivit. Iată ce i-a făcut pe unii oameni să devină ceea ce alţii doar visează: avangardişti!

Curaj, talent, perseverenţă, conjunctură, pasiune, noroc sau omul potrivit la locul potrivit. Iată ce i-a făcut pe unii oameni să devină ceea ce alţii doar visează: avangardişti! Cum ar fi Grover Cleveland, primul preşedinte a cărui căsătorie a avut loc chiar in interiorul Casei Albe (1886) sau Regina Isabella a Spaniei, prima femeie care a apărut pe un timbru american.Â

PIONIERAT AVIATIC. Baroneasa Raymonde DelaRoche este prima femeie care a obţinut licenţa de pilotaj (1910), fiind şi prima femeie-pilot care a căzut victimă unui accident la bordul avionului cu care zbura. Tiny Broadwick şi-a inceput cariera de zburătoare executănd salturi cu paraşuta din baloane. Este prima femeie care s-a paraşutat dintr-un avion, iar in 1915 a fost prima persoană care a făcut salturi demonstrative in cadrul armatei SUA. Katherine Stinson a fost prima femeie din lume care a transportat pe calea aerului corespondenţă şi totodată prima femeie din lume care a deţinut o şcoală de zbor. Ruth Law a fost prima femeie care, in 1913, a zburat noaptea şi totodată prima femeie care a executat un looping. Barbara Harmer a rămas in Guiness Book ca prima femeie care a pilotat Concord-up (25 martie 1993).Â

IN SHOWBIZ. Alice Hyde este prima căştigătoare a "Miss World". Actorul Al Jolson a avut rolul principal in primul film sonor, "The Jazz Singer" (1927). Janet Gaynor a căştigat primul Oscar pentru "cea mai bună actriţă", iar Emil Jannings a obţinut primul Oscar pentru "cel mai bun actor" in 1928. Harry Belafonte este primul artist de culoare care a căştigat un Premiu Emmy, in 1960. Halle Berry este prima femeie de culoare care căştigă un Premiu Oscar pentru "cea mai bună actriţă" (2002). Mary Wilson este prima căntăreaţă de muzică rock care a primit premiul pentru intreaga carieră din partea "Rock ’N’ Roll Hall of Fame" (1988), iar Carlos Santana este primul artist hispanic aflat in "Rock ’N’ Roll Hall of Fame" (1998).

 Prima criminală in serie

Aileen Wuornos este prima femeie criminal in serie condamnată pentru comiterea mai multor crime odioase, in 1992. Sub asaltul anchetatorilor, Aileen a mărturisit intr-un final şase dintre cele nouă asasinate prin impuşcare, dar a susţinut "sus şi tare" că de fiecare dată s-a aflat in legitimă apărare, intrucăt toţi bărbaţii ucişi au incercat să o violeze. Ucigaşa le-a dat dezlegare unor cineaşti, contra cost, să facă un film inspirat din viaţa ei. La 30 ianuarie 1989, a fost condamnată la moarte, execuţia avănd loc in toamna anului 2002. Viaţa ei aventuroasă a inspirat o intreagă literatură şi o bogată filmografie. In ultima peliculă, cea care intră, cu mult talent, in "pielea" amazoanei ucigaşe, este celebra actriţa Charlize Teron.

×
Subiecte în articol: magazin femeie