x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Învestirea lui Barack Obama şi decesul lui Michael Jackson, printre evenimentele marcante în 2009

Învestirea lui Barack Obama şi decesul lui Michael Jackson, printre evenimentele marcante în 2009

29 Dec 2009   •   00:00
Învestirea lui Barack Obama şi decesul lui Michael Jackson, printre evenimentele marcante în 2009

Încheierea ofensivei israeliene în Fâşia Gaza, învestitura primului preşedinte de culoare la Casa Albă, decesul surprinzător al cântăreţului de muzică pop Michael Jackson, decernarea premiului Nobel pentru Pace liderului american, sunt câteva dintre evenimentele care au marcat anul 2009.



La 18 ianuarie 2009 s-a sfârşit operaţiunea israeliană în Fâşia Gaza, care s-a soldat în 22 de zile cu peste 1.400 de morţi palestinieni, majoritatea civili, şi numai 13 israelieni, dintre care trei civili. Ofensiva a fost lansată la 27 decembrie 2008 de armata israeliană, cu scopul de a opri tirurile cu rachete din teritoriul palestinian controlat de mişcarea islamistă Hamas.

La 20 ianuraie, Barack Obama, în vârstă de 47 de ani, devine primul preşedinte de culoare al Statelor Unite, celebrând triumful "speranţei" asupra "fricii" în momentul în care statul se confrunta cu două războaie şi o criză economică majoră. Prima sa decizie vizează închisoarea de la Guantanamo, simbol al exceselor preşedinţiei lui George W. Bush, pe care promite să o închidă cât mai curând posibil.

La 17 februarie, în Cambodgia, începe primul proces internaţional al unui fost oficial al khmerilor roşii, Kaing Guek Eav, judecat pentru crime împotriva umanităţii, după ce a condus închisoarea Tuol Sleng, unde au fost torturate circa 15.000 de persoane, iar între 1975 şi 1979 au fost executate.

Pe data de 27, Barack Obama anunţă retragerea majorităţii militarilor americani până la sfârşitul lui august 2010 şi demobilizarea totală până la sfârşitul lui 2011.

La 20 martie, Obama se adresează direct liderilor iranieni, propunându-le depăşirea celor 30 de ani de conflict.

La 2 aprilie, în cadrul summitului G20 de la Londra, se iau măsuri ce prevăd injectarea a 5.000 de miliarde de dolari în economia mondială până la sfârşitul lui 2010 şi a restaurării încrederii în sistemul financiar, reglementându-l mai bine şi oferind resurse noi Fondului Monetar Internaţional (FMI).

La 24 aprilie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţă existenţa a câteva sute de cazuri de gripă A/H1N1, cu 60 de morţi în Mexic, iar în iunie stabileşte nivelul 6 de alertă, în faţa gripei, considerată pandemie mondială, prima din secolul XX1.

La 1 iunie, constructorul de automobile General Motors, care a deţinut timp de 77 de ani consecutiv (1931-2007) titlul de lider pe piaţa mondială în ceea priveşte volumul vânzărilor, fiind detronat de compania japoneză Toyota, a anunţat încetarea plăţilor.

Tot la 1 iunie, zborul AF 447 al companiei Air France, pe ruta Rio-Paris, a dispărut deasupra Oceanului Atlantic, la scurt timp de la decolare, cauzele acestei catastrofe, soldată cu 228 de morţi, rămânând necunoscute.

La 4 iunie, Obama, într-un discurs istoric rostit la Universitatea din Cairo, propune musulmanilor să pună capăt "ciclului de neîncredere şi discordie" cu America şi conflictelor israelo-palestiniene.

La 7 iunie conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE) câştigă alegerile europarlamentare, rămânând principala forţă politică în PE.

La 12 iunie realegerea preşedintelui iranian în exerciţiu, Mahmoud Ahmadinejad, contestată de rivalii săi, care denunţă fraude masive, provoacă manifestaţii reprimate dur de autorităţi, aruncând ţara în cea mai gravă criză politică din ultimii 30 de ani.

La 25 iunie, decesul suprinzător al lui Michael Jackson, în vârstă de 50 de ani, în urma unui stop cardiac, face înconjurul lumii, în condiţiile în care artistul era aşteptat din nou pe scenă cu o serie de 50 de spectacole, după aproape zece ani de tăcere.

La 5 iulie violenţele interetnice de la Urumqi (China) provoacă moartea a 197 de persoane, fiind cele mai sângeroase incidente din ultimele decenii.

La 20 august cel de-al doilea scrutin prezidenţial din istoria Afganistanului, care se desfăşoară într-un climat de frică, este marcat de fraude masive în favoarea preşedintelui în exerciţiu, Hamid Karzai, care câştigă la 2 noiembrie, cu retragerea înaintea celui de al doilea tur a rivalului său, Abdullah Abdullah.

La 30 august Partidul Democrat din Japonia, principala forţă a opoziţiei japoneze de centru, câştigă alegerile legislative după 54 de ani de guvernare conservatoare, iar la 16 septembrie Yukio Hatoyama este numit premier.

La 24-25 septembrie liderii G20 sporesc rolul FMI, oferind mai multă importanţă statelor emergente, şi se angajează să asigure un model de creştere mondială mai echilibrat.

La 30 septembrie un cutremur cu magnitudinea de 7,6 în vestul insulei Sumatra provoacă moartea a peste 1.100 de persoane.

La 9 octombrie Barack Obama primeşte premiul Nobel pentru Pace.

La 28 octombrie, un dublu atentat cu maşină-capcană provoacă moartea a 134 de persoane într-o piaţă aglomerată din Peshawar.

De asemenea cancelarul german, Angela Merkel, este reales pentru al doilea mandat, la conducerea unei coaliţii între conservatorii CDU-CSU şi liberalii FDP, constituind o majoritate de 332 de deputaţi dintr-un total de 622.

La 3 noiembrie moare antropologul Claude Levi-Strauss, în vârstă de 100 de ani, care a propus o nouă abordare a mecanismelor socio-culturale, aplicând analiza structurală ştiinţelor umaniste. Lucrarea sa "Tropicele triste" (1955) este considerată una din marile cărţi ale secolului XX.

La 19 noiembrie premierul belgian, Herman Van Rompuy, este desemnat primul preşedinte al UE, iar Catherine Ashton, de origine britanică, este numită Înalt reprezentant al UE pentru Afaceri Externe.

La 25 noiembrie autorităţile îşi anunţă intenţia de a cere un moratoriu de şase luni pentru rambursarea datoriei conglomeratului Dubai World, estimată la 59 de miliarde de dolari, dintre care 3,5 miliarde, trebuie rambursaţi la 14 decembrie, ceea ce provoacă îngrijorare privind solvabilitatea Dubaiului şi bulversează timp de câteva zile pieţele financiare din lume.

La 27 noiembrie Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) condamnă politica nucleară iraniană, după mai multe săptămâni de tergiversări pe tema unei oferte a agenţiei privind îmbogăţirea în străinătate a uraniului iranian slab îmbogăţit. La 29 noiembrie Teheranul anunţă că va produce singur acest uraniu îmbogăţit în cadrul programului său nuclear.

La 1 decembrie Barack Obama decide trimiterea a 30.000 de militari suplimentari în Afganistan, ridicând efectivele americane în teritoriu la peste 100.000 de militari. El menţionează totodată începutul retragerii în vara lui 2011. El va beneficia totodată de sprijinul a 7.000 de militari din partea Aliaţilor.

La 2 decembrie, reţeaua de socializare Facebook, înfiinţată în 2004 de Mark Zuckerberg, a depăşit 350 de milioane de persoane înscrise. Găzduit în Palo Alto, Facebook se extinde în continuare, depăşind orice concurenţă, inclusiv reţeaua Twitter.

La 3 decembrie, liderul juntei aflate la putere de aproape un an în Noua Guinee, Mussa Dadis Camara, este rănit de un glonţ la Conakry de un colaborator şi operat la Rabat în urma unui traumatism cranian, tentativa de asasinat survenind la două luni după masacrul opoziţiei (cel puţin 150 de morţi, potrivit ONU).

La 8 decembrie, cinci atentate simultane cu maşină-capcană, revendicate de Statul Islamic din Irak (ramura irakiană a al-Qaida), s-au soldat cu cel puţin 127 de morţi în Bagdad, atacurile din august şi octombrie împotriva simbolurilor puterii din Bagdad, soldându-se cu peste 250 de morţi.

Între 7 şi 18 decembrie, la conferinţa de la Copenhaga sub egida ONU, delegaţiile a 192 de state, dintre care 100 de şefi de stat, au încercat să ajungă la un acord care să permită limitarea încălzirii globale şi evitarea modificărilor climatice majore, UE angajându-se să acorde un ajutor de 7,2 miliarde de euro statelor sărace.

Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea