Preşedintele american Barack Obama trebuie să îşi respecte promisiunea de a negocia cu Teheranul şi să privească Orientul Mijlociu ca pe un întreg, arată experţi citaţi de The Times, în ediţia electronică. Este cea mai mare provocare cu care noul preşedinte se va confrunta, atâta timp cât experţii citaţi sunt deja convinşi că Iranul va produce o bombă nucleară încă din primul an al administraţiei Obama.
"Diplomaţia nu va funcţiona neapărat", a declarat Richard Hass, unul dintre autorii unui raport pe această temă, numit Revenirea echilibrului. Totuşi, conducerea de la Teheran ia în calcul pentru prima oară după mult timp ideea unor negocieri directe cu Washingtonul, aşa cum a dat Obama de înţeles. Noua strategie privind Orientul Mijlociu a fost schiţată de Consiliul pentru Relaţii Externe şi centrul de studii Brookings Institution. Gary Samore, unul dintre autorii raportului, a precizat că nivelul de alarmă cu privire la "cuibul de viespi" cu care se confruntă noul preşedinte în Orientul Mijlociu şi nevoia unei abordări care nu a mai fost testată au inspirat decizia de a redacta o politică pentru el. "Noile administraţii pot alege noi politici, dar nu pot alege viitoare contexte", a explicat Samore.
Antena3.ro
Citește pe Antena3.ro