Armata israeliană şi-a finalizat astăzi retragerea trupelor din Fâşia Gaza, după ofensiva lansată la 27 decembrie anul trecut împotriva poziţiilor Hamas. Intervenţia armată s-a soldat cu moartea a peste 1.300 de palestinieni.
"Ultimul soldat a părăsit Fâşia Gaza în cursul dimineţii de astăzi, însă armata rămâne desfăşurată la graniţă, pentru a putea interveni în orice eventualitate", a anunţat un purtător de cuvânt militar din Israel, citat de Agerpres. Confruntările în Fâşia Gaza au încetat duminică, 18 ianuarie, după anunţarea încetării focului de către Israel şi facţiunile palestiniene paramilitare, între care gruparea islamistă Hamas, care a preluat controlul teritoriului din iunie 2007.
Israelul şi-a retras majoritatea unităţilor din Fâşia Gaza, înaintea învestirii oficiale a preşedintelui american Barack Obama, o mişcare apreciată de analiştii politici drept strategie diplomatică menită să nu afecteze noua eră a alianţei tradiţionale dintre SUA şi Israel. Între timp, Israelul şi Egiptul poartă convorbiri în legătură cu dublarea efectivelor egiptene de la frontiera cu Fâşia Gaza, până la un contingent de 1.500 de militari, scrie cotidianul de limba arabă al-Hayatt, care apare la Londra. În baza acordurilor de pace semnate de Egipt şi Israel la Camp David în 1978, Peninsula Sinai este demilitarizată, iar Egiptul poate staţiona la frontiera cu Fâşia Gaza doar un batalion de 750 de grăniceri, orice sporire a acestor efective fiind posibilă doar cu acordul Israelului. Guvernul de la Cairo se opune în continuare staţionării unei forţe multinaţionale pe teritoriul său pentru a preveni introducerea în Fâşia Gaza de mijloace de luptă, iar MAE egiptean precizează că nu a fost semnat niciun acord cu Israelul în acest sens. Generalul israelian Amos Gilad, şeful departamentului politico-militar din Ministrerul israelian al Apărării, va dezbate cu interlocutorii săi egipteni chestiuni referitoare la prevenirea contrabandei cu arme şi la consolidarea încetării focului din Fâşia Gaza
Citește pe Antena3.ro