x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Italia / O româncă a încercat să fure un bebeluş

Italia / O româncă a încercat să fure un bebeluş

de Ovidiu Ciutescu    |    12 Mai 2008   •   00:00
O româncă în vîrstă de 16 ani a încercat să răpească o fetiţă de şase luni dintr-un imobil din Neapole, însă mama bebeluşului a reuşit să o imobilizeze pînă la sosirea carabinierilor, informează cotidianul La Stampa, în ediţia electronică.

 

AMENINŢĂRI. Adolescenta de etnie romă a pătruns în apartamentul de la etajul doi al unui imobil situat în Via Principe din Neapole, a luat copilul şi s-a îndepărtat în grabă. Mama bebeluşului, care a remarcat absenţa acestuia, a urmărit-o pe adolescentă şi a reuşit să îşi recupereze copilul. Cîţiva vecini au observat ce se întîmplă şi au anunţat poliţia, care a intervenit şi a arestat-o pe tînără. Fata de 16 ani este acuzată de răpire şi violare de domiciliu. Mulţimea furioasă a ameninţat că va lua măsuri împotriva taberelor de nomazi din zonă. Adolescenta are antecedente penale, pentru un furt comis la 26 aprilie.

×
Subiecte în articol: magazin