x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Iubăreţul de la City Hall

Iubăreţul de la City Hall

de Anca Aldea    |    17 Oct 2010   •   00:00

Primarul Londrei a fost invitat să renunţe la cearceafurile călduţe ale dormitorului conjugal şi chiar la reşedinţa sa pentru a-i face pe plac soţiei, scriu tabloidele britanice. Gurile rele spun că edilul Boris Johnson s-a mutat din casa pe care o împărţea cu nevasta sa, Marina Wheeler, şi cu cei patru copii şi şi-a închiriat un apartament pe aceeaşi stradă, în nordul  Londrei. În fiecare zi pleacă spre serviciu cocoţat pe şaua bicicletei sale. Nu dă de bănuit că l-ar măcina ceva. Probabil nu-l interesează că, în iulie 2009, el şi soţia sa s-au împrumutat 2,3 milioane de lire sterline pentru a cumpăra o reşedinţă spaţioasă, pe cinci etaje. S-ar putea să-l preocupe lucrurile mărunte. De pildă, un paparazi de la tabloidul Daily Mail l-a fotografiat pe Johnson cu un sac de rufe murdare în braţe părăsind apartamentul închiriat cu destinaţia fosta sa reşedinţă. Beneficiază încă de serviciile menajerei familiei. Vineri seară, primarul a mers în vizită la soţia şi la copiii săi. Se pare că relaţiile dintre cei doi soţi nu sunt rupte. O sursă citată de tabloidul britanic spune că aranjamentul dintre Boris (46 de ani) şi Marina (48 de ani) durează de câteva săptămâni şi a fost făcut pentru a-i oferi femeii "mai mult spaţiu". Gurile rele spun însă altceva. Edilul a ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor din cauza scandalurilor amoroase în care ar fi fost implicat de-a lungul timpului. Helen Macintyre (36 de ani) susţinea, în urmă cu trei ani, că Boris Johnson este tatăl copilului său. Cu toate acestea, Macintyre nu i-a cerut niciodată primarului să facă un test ADN şi nici nu a avut pretenţii pentru îngrijirea micuţei Stephanie. În 1993, la un an de la încheierea primei căsătorii - cu Allegra Mostyn-Owen - Boris a fost nevoit să accepte divorţul după ce soţia sa a descoperit că bărbatul său avea o aventură. Amanta era Marina, actuala soţie a lui Boris Johnson, fiica unui cunoscut jurnalist de la BBC. Începând cu 2004, pe vremea când era redactor-şef la publicaţia The Spectator, Boris a avut o relaţie de patru ani cu o subalternă. Deşi a negat în mod insistent legătura amoroasă, Boris a trebuit să plătească scump pentru fapta comisă. Marina Wheeler l-a aruncat afară din casă, iar liderul conservatorilor din acea vreme, Michael Howard, i-a retras funcţia pe care Boris o deţinea în cadrul partidului. Marina s-a împăcat cu iubitul său, dar fericirea a durat doar doi ani, până când "la orizont" a apărut jurnalista Anna Fazackerley. (Anca Aldea)

×
Subiecte în articol: lumea