O indiancă în vîrstă de 70 de ani a adus pe lume o fetiţă şi un băieţel, devenind astfel cea mai în vîrtsă mamă din lume. Omkari Panwar a stabilit noul record mondial în urma unei fertilizări in vitro
O indiancă în vîrstă de 70 de ani a adus pe lume o fetiţă şi un băieţel, devenind astfel cea mai în vîrtsă mamă din lume. Omkari Panwar a stabilit noul record mondial în urma unei fertilizări in vitro. Cea mai mare dorinţă a ei şi a soţului,un fermier în vîrstă de 77 de ani, era să aibă un moştenitor băiat, iar pentru aceasta şi-au vîndut taurii, au ipotecat pămîntul şi au făcut un credit, potrivit The Sun. Ei au deja trei fete şi cinci nepoţi, însă nici un băiat care să beneficieze de moştenire şi să le lucreze pămîntul. Gemenii s-au născut prematur, prin cezariană şi sînt ţinuţi la incubator, însă starea lor de sănătate este bună, potrivit medicilor de la spitalul din Muzaffarnagar, acolo unde a fost internată femeia.
“Am avut o sarcină dureroasă şi agitată. Dar mai născusem înainte şi ştiam la ce să mă aştept. Uneori trebuie să înduri durerea dacă îţi doreşti ceva. Tot ce mă interesează acum este că bebeluşii sînt sănătoşi”, a declarat Omkari Panwar. Femeia nu are certificat de naştere şi îşi calculează vîrsta avînd ca reper anul 1947, cînd India şi-a cîştigat independenţa.Îşi aminteşte că avea nouă ani cînd britanicii au părăsit ţara ei. “În sfîrşit avem un fiu. Tratamentul m-a costat o avere, dar acum pot muri fericit şi mîndru că sînt tată”, a spus Charan Panwar, proaspătul tătic. Recordul anterior era deţinut de Carmela Bousada, o femeie din sudul Spaniei care a adus pe lume tot gemeni, la vîrsta de 66 de ani şi 358 de zile. Ea a devansat-o pe Adriana Iliescu, care a născut-o pe Eliza la vîrsta de 66 de ani şi 250 de zile.
Citește pe Antena3.ro