x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mel Gibson spune că şi-a lovit fosta iubită

Mel Gibson spune că şi-a lovit fosta iubită

15 Noi 2010   •   15:11
Mel Gibson spune că şi-a lovit fosta iubită
Cei doi se află pe primele pagini ale ziarelor de câteva săptămâni, aducându-şi din ce în ce mai multe acuzaţii şi injurii. Recent, Grigorieva a depus mărturie  acuzându-l pe actorul în vârstă de 54 de ani că a lovit-o în timp ce o ţinea pe Lucia în braţe. Mel Gibson a replicat însă că ar fi fost interesat de sănătatea mentală a copilului, încercând să o oprească pe Oksana să o mai zdruncine pe fetiţă în timpul unui acces de nervi.

"Am pălmuit-o pe Oksana o singură dată în încercarea de a o aduce la realitate într-un moment de isterie. Nu am lovit-o tare, încercam doar să o şochez pentru că nu se mai oprea din ţipat şi o schimba pe Lucia dintr-o mână în alta, încercând să o ţină deoparte de mine" a declarat actorul, citat de contactmusic.com. El a spus judecătorului că s-ar fi temut ca nu cumva copilul să dezvolte sindromul bebeluşului scuturat (Shaken Baby Syndrome, afecţiune neurologică care apare la bebeluşi dacă sunt zguduiţi excesiv. Oksana Grigorieva susţine, pe de altă parte, că ar fi primit un pumn de la actorul din "Bravehart".

Gibson spune că regretă acest gest, dar că nu avea nici cea mai mică idee cum să rezolve situaţia în care se aflau. "Nici măcar n-am atins-o pe Lucia în acest timp" a mai adăugat actorul. Adevărul pare a fi la mijloc între cei doi, având în vedere că nu se ştie până unde poate merge lupta dintre ei asupra custodiei. Săptămâna trecută, Mel Gibson a fost obligat să îi plătească Oksanei Grigorieva 60.000 de dolari pensie alimentară pentru  Lucia, dar a aflat şi că pentru moment, ei vor împărţi custodia în continuare până la finalizarea procesului.

×