Preşedintele Traian Băsescu i-a decorat, la Cotroceni, pe membrii formaţiei Phoenix, din formula trupei decorată de preşedinte lipsind fostul solist vocal Mircea Baniciu.
Preşedintele l-a decorat pe Ovidiu Lipan cu Meritul Cultural in grad de ofiţer, ceilalţi componenţi, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Iosif Kappl, Manfred Neuman, Bogdan Bradu, Călin Ionuţ Contras şi Cristian Claudiu Bran primind Meritul Cultural in grad de cavaler. Distincţiile au fost acordate de şeful statului cu ocazia implinirii a 45 de ani de activitate a grupului Phoenix.
Şeful statului a explicat că Ţăndărică a primit Meritul cultural in grad de ofiţer, pentru că anterior ii fusese deja acordat cel in grad ce cavaler.
Intrebat de presă, Nicoale Covaci a explicat absenţa lui Mircea Baniciu prin faptul că acesta a decis să părăsească formaţia pentru a se ocupa de alte activităţi.
In discursul rostit la eveniment Băsescu, a spus că Phoenix a reprezentat pentru cei din generaţia sa o fereastră către libertate. La ceremonie, Băsescu a recitat versurile melodiei "Nebunul cu ochii inchişi" căntată in anii '60 de Phoenix cu solistul vocal Florin Bordeianu. Âşeful statului a ţinut să precizeze că a recitat versurile din memorie, acestea nefiind tipărite in vreo carte in Romănia.
La răndul său, liderul trupei, Nicolae Covaci l-a asigurat pe preşedinte că poate conta pe Phoenix in ceea ce priveşte reprezentarea muzicii romăneşti in exterior. "Puteţi conta pe noi şi in educaţia acestei tineri generaţii care este in pericol", a mai spus Covaci.
La finalul ceremoniei, preşedintele şi membrii formaţiei s-au fotografiat şi au ciocnit o cupă de şampanie.
- Mediafax