Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost implicat, sîmbătă dimineaţă, într-un accident de circulaţie. Afalat la volanul Mercedesului personal, în cartierul Bucureştii Noi, Mircea Sandu a efectuat o manevră greşită şi a intrat cu maşina într-un autoturism Dacia 1310. “Naşul” se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru că celălalt şofer a ajuns la spital.
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost implicat, sîmbătă dimineaţă, într-un accident de circulaţie. Afalat la volanul Mercedesului personal, în cartierul Bucureştii Noi, Mircea Sandu a efectuat o manevră greşită şi a intrat cu maşina într-un autoturism Dacia 1310. “Naşul” se va alege cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, pentru că celălalt şofer a ajuns la spital.NEATENT. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, circula cu maşina pe partea dreaptă a refugiului de tramvai, cînd într-o intersecţie a intrat într-o coliziune cu un autoturism Dacia 1310, care a virat stînga. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei Bucureşti, Christian Ciocan, afirmă că în aceste cazuri se întocmeşte dosar penal pentru vătămare din culpă, pentru că şoferul Daciei a ajuns la spital în urma accidentului. Nici unul dintre şoferi nu va avea permisul de conducere suspendat deocamdată. Şeful FRF a ţinut să declare că “accidentul a fost minor şi nu am încercat să driblez etapele de cercetare preliminară”.