x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun MonicaColumbeanu nu mai vrea in România!

MonicaColumbeanu nu mai vrea in România!

05 Oct 2010   •   00:00
MonicaColumbeanu nu mai vrea in România!
Sursa foto: Sebastian Bratan/Intact Images/Confidential

După ce s-a plictisit să umple ziare, reviste şi emisiuni tv, MonicaColumbeanu ţine să-şi onoreze cu promptitudine îndatoririle de părinte responsabil, declarând că viitorul fiicei sale este prioritatea sa, numărul unu.

Şi-a încercat de mai multe ori norocul "prin străini",  dar, de curând, MonicaColumbeanu activează în câmpul muncii pe aripile visului american...
Epuizată de multitudinea de proiecte, pentru care 24 de ore nu erau suficiente într-o zi, MonicaColumbeanu şi-a dorit o simplă vacanţă în Los Angeles, dar mâna destinului stătea la cotitură, gata să-i schimbe macazul cursului vieţii... Fiindcă, cunoştiinţele americane au venit învîrtindu-se cu cercul lor, ş-au răpit-o relaxării aruncând-o din nou în braţele muncii. Adică modelling, adică stă frumos la poză, mai mult sau mai puţin îmbrăcată...

Ameţită de valul schimbării, dedicându-se şi studiului limbii, engleze, MonicaColumbeanu e puţin confuză în declaraţiille pe care le-a dat Agenţiei de Presă Mondenă: "Am o viaţă şi în America. Locuiesc şi aici şi acolo. Voi fi tot timpul pe drumuri, dar nu-i problemă, mie îmi place de fapt, nu mă deranjează chiar deloc"... Confuză rău, dac-a ajuns să-i placă ceva doar fiindcă n-o deranjează! Şi se poate şi mai rău, locuind şi aici, şi acolo, există posibilitatea ca săraca fată să se trezească aici, dar locuind acolo, sau reciproca, vă daţi seama o situaţie de-a dreptul navetistă!

După ce şi-a plâns de milă, pentru că face ceva ce îi place, MonicaColumbeanu redevine părinte, hotărând, fără echivoc, că viitorul fiicei sale ar fi păcat să se producă într-o civliizaţie aflată la periferie - a modelling-ului probabil - precum România. "Fiica mea este la grădiniţă acolo, va veni tatăl ei să o vadă. Oricum, vorbim pe Skype în fiecare zi. Deja vorbeşte engleza deoarece este copil şi prinde foarte repede. O fascinează informaţia, o să mă întreacă, în câteva luni va vorbi mai bine decât mine, sunt convinsă. Vreau să îi creez o viaţă acolo, nu vreau să creasca aici, în România".

Da, e clar, suntem şi vom rămâne din ce în ce mai singuri... Nici cacofonia nu mai vrea în România! La revedere MonicaColumbeanu!

×
Subiecte în articol: lumea