Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter s-a produs joi seara în Serbia, fără a provoca victime sau pagube materiale, la două zile după un seism mai puternic soldat cu doi morţi, a anunţat Institutul sârb de seismologie.
Cutremurul a fost resimţit joi, la ora locală 22.15 (23.15 ora României), iar epicentrul acestuia a fost localizat de institut la 15 kilometri nord-vest de Kraljevo, un orăşel din centrul Serbiei, situat la 150 de kilometri de Belgrad.
Primul cutremur, cu magnitudinea de 5,6 grade, produs în noaptea de marţi spre miercuri, a provocat moartea a două persoane şi rănirea altor câtorva zeci, distrugând peste 4.000 de case.
Citește pe Antena3.ro