x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun O boală genetică o transformă în statuie

O boală genetică o transformă în statuie

21 Apr 2009   •   00:00
O boală genetică o transformă în statuie

La numai 13 ani, o fată din Marea Britanie se confruntă cu o adevărată tragedie. Adolescenta suferă de o boală care îi osifică ţesuturile şi care nu îi permite să se mişte precum un om normal, informează The Sun, citat de antena3.ro.

Seanie Nammcock a descoperit că suferă de cumplita boală anul trecut, în timp ce se juca. Dintr-o dată, fata nu a mai putut să-şi mişte mâinile, iar mama ei a dus-o imediat la doctor.

După o serie de teste medicale, doctorii au descoperit că suferă de o boală care transformă muşchii şi tendoanele în ţesut osos. Numele ştiinţific al bolii este fibrodyplasia ossificans progressiva.

În prezent, există 600 de astfel de cazuri în lumea întreagă, iar doctorii nu au reuşit să descopere încă un tratament. Însă, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Oxford fac cercetări în acest sens.

În ciuda problemelor de sănătate, fata încearcă să ducă o viaţă normală. Seanie continuă să meargă la şcoală, chiar dacă nu-şi poate mişca deloc braţele care sunt "îngheţete" în poziţia Monalisei.

"Nu toată lumea ştie că sufăr de această boală şi că nu trebuie să fiu lovită, nici măcar din greşeală. Aşa că prietenii mei sunt adevărate "scuturi" care mă protejează de ceilalţi oameni. De abicei, plec cu cinci minute mai devreme de la ore, ca să evit aglomeraţia", a povestit fata. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea