Micuţa, care locuieşte într-o regiune din sud-vestul Angliei, este suspectată vandalism. Fetiţa este acuzată că ar fi lovit o maşină cu un băţ. Proprietarul autoturismului a sunat la poliţie susţinând că fetiţa i-a deteriorat în mod deliberat maşina. Poliţia a acţionat, tratând-o pe fetiţă ca fiind suspectul numărul 1.
Ofiţerii spun că au fost obligaţi să răspundă solicitării, chiar dacă copilul, care abia a învăţat să meargă, este mult prea tânăr pentru a fi arestat sau interogat cu privire la acţiunile lui.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei a declarat că familia fetiţei a avut deja o confruntare cu vecinii lor, proprietarii maşinii cu pricina, astfel încât poliţia a vizitat fetiţa, la casa ei, în Chippenham, Wiltshire (regiune din sud-vestul Angliei), pentru a preveni orice act de violenţă. "În ceea ce ne priveşte, problema a fost rezolvată în mod satisfăcător de persoanele ale căror bunuri se presupune că au fost deteriorate", a declarat acesta pentru Daily Mail.
Cu toate acestea, organizaţiile care apără drepturile copiilor au condamnat decizia poliţiei de a trata fetiţa ca fiind suspectul nr.1. "Nu poţi avea ca suspect un copil de doi ani. Este cel mai bizar lucru pe care l-am auzit. Este o batjocură la adresa legii", a declarat Michelle Elliott, fondator al unei astfel de organizaţii.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Wiltshire, a declarat: "În conformitate cu legea, ofiţerii trebuie cerceteze un caz în care s-au făcut acuzaţii, indiferent de vârsta persoanei acuzate". (V.A.)
Citește pe Antena3.ro