x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Omul-copac şochează lumea!

Omul-copac şochează lumea!

17 Dec 2009   •   00:00
Omul-copac şochează lumea!

Indonezianul Dede Koswara, de 38 de ani, şi-a dobândit renumele de "Omul Copac", din cauza formaţiunilor epidermale cornoase, care se aseamănă cu scoarţa unui copac. Aceste formaţiuni cresc încontinuu, chiar dacă sunt operate.



Doctorul Armand Gaspari de la Universitatea din Maryland este de părere că boala de piele de care suferă "Omul copac" este cauzată de un virus papilom uman (HPV), o infecţie relativ comună care cauzează în mod normal excoriaţii şi papilome de mici dimensiuni. Situaţia în care se află Dede se datorează faptului că acesta suferă de o deficienţă extrem de rară a sistemului imunitar, deficienţă care nu permite organismului său să elimine excrescenţele cornoase care-i cresc pe piele. În acest mod, virusul infestează celulele epidermale "ordonându-le" să producă mari cantităţi de substanţă cornoasă care se acumulează în straturi cutanate al căror aspect este asemănător cu scoarţa de copac.



Oficialii Ministerului Sănătăţii din Jakarta afirmă că în prezent trăiesc circa 200 de persoane care suferă de boala "Omului copac". Ultima sa operaţie a avut loc in luna ianuarie a acestui an. O echipă de nu mai puţin de şapte medici chirurgi a lucrat timp de patru ore pentru a-i îndepărta lui Dede o parte din excrescenţele de pe mâini şi picioare, astfel încât acesta să fie capabil să se hrănească şi să meargă fără ajutor. "Boala lui Dede Koswara este incurabilă la ora actuală. Din acest motiv el are nevoie de operaţii pentru îndepărtarea excrescenţelor, la fiecare trei-patru luni, pentru că aceste formaţiuni cresc continuu ori de câte ori le tăiem. Până în prezent am extirpat o cantitate de 13,2 kilograme de excrescenţă", declara dr. Rachmatdinata, director la spitalului Hasan Sadikin din orasul Bandung, Insula Java. Dede a fost infestat cu virusul papilom uman încă din adolescenţă când s-a tăiat accidental la genunchi cu un topor. Din cauza bolii sale, pe Dede l-a părăsit soţia, lăsându-i în grijă cei doi copii. Singurul său venit provine din spectacolele pe care le dă în cadrul unui circ ambulant, unde oamenii se înghesuie să plătească pentru a-l vedea pe "Omul copac".

×
Subiecte în articol: lumea