Opinia publică britanică a fost şocată după o decizie a unei instanţe din Irlanda de Nord, care prevede ca pedeapsa cu închisoarea acordată unui pedofil britanic, fost preot, care şi-a agresat victima timp de opt ani, să fie suspendată pentru că acesta este obez.
John William McConaghy (66 de ani) a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a abuzat de o fată timp de opt ani, de pe vremea când aceasta avea 10 ani, informează The Independent, citat de Mediafax.
Pedeapsa lui a fost, însă, suspendată de instanţa din Antrim, Irlanda de Nord, pe motiv că acesta cântăreşte 190 de kilograme, este imobilizat într-un scaun cu rotile, iar într-un penitenciar nu ar putea beneficia de îngrijiri corespunzătoare.
Victima sa, acum în vârstă de 44 de ani, a declarat că a depus mărturie împotriva fostului preot pentru că acesta nu are deloc remuşcări pentru faptele sale.
McConaghy a negat toate acuzaţiile împotriva sa şi a susţinut că a părăsit Biserica în 2001, pentru că a fost acuzat că bârfea membrii congregaţiei.
Potrivit victimei sale, abuzurile sexuale au încetat când avea 18 ani, după ce a reuşit să-i opună rezistenţă şi să-l zgârie pe faţă pe preot. Britanicul a fost condamnat în octombrie şi inclus pe lista agresorilor sexuali, pe viaţă.
Citește pe Antena3.ro