x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Plătiţi să se distreze

Plătiţi să se distreze

de Oana-Maria Baltoc    |    19 Feb 2010   •   00:00
Plătiţi să se distreze

Vedetele primesc bani frumoşi doar pentru a-şi face apariţia la o petrecere sau, la o prezentare de modă



Industria modei are nevoie de strălucire nu numai în prezentările de pe podium, ci şi în rândul invitaţilor, posibili  clienţi. Prin urmare, orice creator care se respectă îşi doreşte ca o vedetă de talie internaţională să zâmbească spre aparatele de fotografiat şi camerele de televiziune. Şi dacă printre prientenii designerului nu se numără vedetele potrivite, acestea pot fi închiriate pentru câteva ore, bineînţeles, în schimbul unei sume consistente. Printre cele mai "vânate" staruri la astfel de evenimente se numără în ultima vreme Rihanna. Cam 100.000 de dolari cere frumoasa cântăreaţă, şi asta numai ca să stea picior peste picior şi să urmărească manechinele defilând într-o prezentare de modă. Beyonce are un tarif stabilit undeva între 80.000 şi 100.000 de dolari, în vreme ce gemenele Mary Kate şi Ashley Olsen cer câte 80.000 de dolari fiecare. Actriţa Julianne Moore a încasat recent 60.000 de dolari ca "să facă frumos" pentru Tommy Hilfiger. Deci business în toată regula. Designerii sunt fericiţi, pentru că atrag presa şi au parte de expunere în ziare şi la tv, iar vedetele nu mai trebuie să vă explicăm de ce pleacă acasă fericite. Eliza Dushku figurează abia pe lista C, spre deosebire de crčme de la crčme, adică cei aflaţi pe lista A. Astfel, Eliza se mulţumeşte şi dacă este coafată, machiată şi îmbrăcată pentru a-şi face apariţia aşa cum se cuvine.

500.000 $ PE NOAPTE. Interesant este cum fluctuează tariful vedetelor în funcţie de ce se întâmplă în viaţa lor personală şi profesională. Astfel, Jennifer Lopez încasa în 2005 aproximativ 80.000 de dolari, pentru ca anul acesta să accepte şi 30.000 de dolari. Lindsay Lohan nu se mai numără printre preferaţi şi, prin urmare, nu mai are parte de cei 60.000 de dolari care îi erau oferiţi în 2006 ca să se fâţâie pe ici, pe colo. Printre fericiţii plătiţi să se distreze se numără şi Kim Kardashian, care a primit 50.000 de dolari ca să-şi serbeze ziua de naştere într-un local din Las Vegas. Cât despre o bălăceală în piscină... cam 10.000 de dolari a luat Jon Gosselin ca să vină în costum de baie. În 2007, Britney Spears şi-a făcut un cadou de vreo 350.000 de dolari de ziua ei, şi asta numai pentru că şi-a serbat-o în New York, într-un local de fiţe. Surorile Hilton au dat însă lovitura când un club din Las Vegas le-a plătit cu jumătate de milion de dolari doar ca să petreacă în stil mare o noapte întreagă.

×
Subiecte în articol: magazin