Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României lasează pe 28 februarie, orele 18.00, la sediul MNAR, primul audioghid portabil din România.
Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României lasează pe 28 februarie, orele 18.00, la sediul MNAR, primul audioghid portabil din România.
UNIC ÎN ROMÂNIA. Organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 1998 în scopul susţinerii morale şi financiare a Muzeului Naţional de Artă al României, Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României a reuşit până în prezent, să finanţeze peste 20 proiecte destinate muzeului, de la mobilier pentru Galeria de Artă Europeană şi uniforme destinate personalului, până la echipamente performante de încălzire şi de măsurare a umidităţii, esenţiale pentru conservarea colecţiilor, tipărirea ghidurilor şi aşa numitul program Euroart, al cărui obiectiv l-a reprezentat asigurarea unor bune condiţii de vizitare a muzeului şi pentru persoanele cu handicap locomotor. Acum, după programe educative dedicate copiilor, adulţilor şi familiilor, Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României lasează primul audioghid portabil din România destinat spaţiului muzeal.
ARTĂ ŞI TEHNOLOGIE. O simbioză al cărei scop este facilitarea vizitării galeriilor din cadrul Muzeului Naţional de Artă al României, audioghidul portabil dă posibilitatea fiecărui vizitator în parte să-şi planifice parcurgerea galeriilor după propriile cerinţe, fără programare în prealabil. Informaţiile despre operele de artă vor fi uşor de accesat şi urmărit, deoarece vor fi concepute sub formă de poveste.
“Introducerea audioghidului va duce la particularizarea modului de vizionare a operelor de artă, prin prezentarea informaţiilor într-o formă accesibilă publicului larg”, spune Alexandru Tănase, director executiv al Asociaţiei. “Vizitatorul va beneficia de un acces independent şi punctual la informaţii despre exponate, autorii lor şi perioadele de timp din care fac parte. Astfel, extinderea serviciilor oferite vizitatorilor şi eficientizarea accesului la exponate, renunţându-se la obligativitatea programării vizitelor în prealabil, va conduce la creşterea fluxului de vizitatori, la aceasta adăugându-se şi punerea la dispoziţie a informaţiilor şi în limbile engleză şi franceză. Mulţumim membrilor şi colaboratorilor noştri care au ajutat la implementarea acestui proiect”.
Instrument al muzeotehnicii moderne, audioghidul portabil este folosit în majoritatea muzeelor din intreaga lume. Astfel, alinierea la standardele muzeale europene pusă la dispoziţia publicului românesc de către Asociaţia Prietenii Muzeului Naţional de Artă al României nu se constituie altfel decât ca un alt pas înspre normalitate, o normalitate în care cultura îşi reia în sfârşit adevăratul sau rol, determinant, în ceea ce ne defineşte ca naţiune.