România se situează pe locul cinci în topul statelor membre ale Uniunii Europene în funcţie de discrepanţa dintre preţurile practicate de bănci pentru serviciile prestate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, Capgemini, ING şi Asociaţia Europeană de Management şi Marketing Financiare (EFMA).
România se situează pe locul cinci în topul statelor membre ale Uniunii Europene în funcţie de discrepanţa dintre preţurile practicate de bănci pentru serviciile prestate, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, Capgemini, ING şi Asociaţia Europeană de Management şi Marketing Financiare (EFMA).
Atfel, discrepanţa preţurilor pentru segmentul de retail bancar a fost calculat la 46%, România plasîndu-se pe locul cinci în UE după Danemarca (154%), Irlanda (51%), Spania (50%) şi Slovacia (47%).
"Retailul este încă o afacere naţională şi am analizat discrepanţa dintre preţurile practicate la nivel de ţară. Discrepanţele sunt, în general, asociate cu pieţe în care ritmul schimbărilor este rapid, precum în Spania şi Irlanda în zona euro, Danemarca, România şi Slovacia, în afara zonei euro, sau China şi India în Asia-Pacific", se spune în raport.
Analiştii notează că în pieţele mature tarifele practicate de bănci sunt de valoare apropiată, pe fondul concurenţei.
Potrivit raportului, în acest an, 40% din veniturile aferente serviciilor prestate de băncile româneşti vor fi obţinute din administrarea de conturi, 32% din plăţi, 27% din tarifele percepute de pe urma utilizării numerarului, iar 1% din diverse operaţiuni excepţionale efectuate de angajaţii instituţiilor de credit, precum oprirea unor plăţi sau căutarea de documente.
La nivelul tuturor statelor membre ale UE, dar care nu au adoptat euro, 20% din aceste venituri provin din administrarea de conturi, 16% din utilizarea de numerar, 9% din operaţiuni excepţionale. Cea mai mare pondere în venituridin servicii bancare, de 55%, va fi reprezentată de plăţile efectuate de clienţii băncilor.
- Mediafax
Citește pe Antena3.ro