Regina Letizia a Spaniei are deja o replică sub formă de păpuşă Barbie. Păpuşa realizată de compania rusă AFD Group va fi prezentată oficial peste câteva zile la convenţia Madrid Fashion Doll Show, care se desfăşoară în perioada 11 - 13 septembrie în capitala spaniolă, relatează marţi ziarul ABC.
Cea de-a treia ediţie a convenţiei a fost organizată la Madrid de Asociaţia Colecţionarilor Fashion Dolls, iar tema sa centrală va fi o trecere în revistă a modei internaţionale.
Replica reginei a fost creată de artistul rus Vasili Barbier, membru al companiei AFD Group, iar pentru ţinuta păpuşii el a ales una din creaţiile spectaculoase purtate de soţia regelui Felipe VI.
Păpuşa poartă o rochie de seară inspirată din modelul pe care dona Letizia l-a purtat la nunta Ducilor de Cambridge. Este vorba de un model sofisticat, creaţie a designerului Felipe Varela: o rochie bustieră gri perle din muselină şi tul cu broderii florale, strânsă pe talie şi care coboară lejer peste genunchi în stilul anilor 50.
Compania AFD a mai creat replici sub formă de păpuşi ale altor vedete din lumea muzicii sau a filmului, precum Raffaella Carra, Elizabeth Taylor, Whitney Houston sau Lady Gaga. agerpres.ro