x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Regizorul peliculei "2012" pregăteşte o producţie SF doar cu 5 milioane de dolari

Regizorul peliculei "2012" pregăteşte o producţie SF doar cu 5 milioane de dolari

01 Noi 2010   •   00:00
Regizorul peliculei "2012" pregăteşte o producţie SF doar cu 5 milioane de dolari

Roland Emmerich, regizorul megaproducţiilor "2012" şi "Ziua Independenţei", va realiza un film cu buget redus despre o invazie extraterestră

După ce proiectul său cinematografic "Anonymous" a intrat în etapa de postproducţie,  Roland Emmerich a început să pregătească un nou film SF, intitulat "Zone".

Deşi nu se cunosc deocamdată prea mult informaţii despre acest proiect, se pare că acest thriller SF despre o invazie extraterestră va fi turnat cu un buget de doar 5 milioane de dolari, informează totalfilm.com, preluat de Mediafax.

Renumit pentru pasiunea lui pentru efectele speciale aplicate la o scară impresionantă, cineastul german are la activ câteva realizări spectaculoase: el a "aruncat în aer" Casa Albă în "Ziua Independenţei", a îngheţat New Yorkul în "The Day After Tomorrow - Unde vei fi poimâine?" şi a adus sfârşitul lumii în lungmetrajul "2012".

Graţie succesului de casă al filmului "2012", Roland Emmerich a ocupat poziţia a treia în topul celebrităţilor de la Hollywood cu cele mai mari venituri obţinute în 2009, alcătuit de revista Vanity Fair.

×