x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rihanna, despre bătaia luată de la Chris Brown: "Ce-am făcut să merit aşa ceva?"

Rihanna, despre bătaia luată de la Chris Brown: "Ce-am făcut să merit aşa ceva?"

27 Oct 2010   •   00:00
Rihanna, despre bătaia luată de la Chris Brown: "Ce-am făcut să merit aşa ceva?"

După un an şi jumătate de la teribila "corecţie" primită de la fostul iubit, cântăreaţa s-a decis să spună fanilor ce a simţit în acea perioadă."Dumnezeu are un mod ciudat de a lucra. Atunci când viaţa te încearcă te întrebi
am făcut ca să merit aşa ceva?> Am fost pierdută. M-am simţit confuză. Urăsc să vorbesc despre asta. Am simţit cum îmi pierd controlul. Este înfricoşător pentru că nimic din ce spui sau ce faci nu te mai reprezintă", a declarat Rihanna într-un interviu acordat revistei "Marie Claire".

"Pierzi contactul cu tot ceea ce iubeşti şi nimic din ce făceai înainte nu se mai întâmplă. Cum să te îmbraci sau cum să spui ceva. Simţi că nimic nu te mai reprezintă. M-am simţit ca un vas gol", a spus cântăreaţa, adăugând că s-a trezit într-o dimineaţă în camera hotelului Trump din New York realizând că trebuie să pună punct relaţiei de trei ani pe care a avut-o cu Chris Brown. "Aveam nevoie de acest semnal de alarmă în viaţa mea, iar asta este ceea ce a ales Dumnezeu să îmi ofere", a explicat cântăreaţa în vârstă de 22 de ani.

Decizia Rihannei de reconciliere cu Chris Brown a atras, însă destule critici în trecut, după ce incidentul din 2009 a ţinut primele pagini ale ziarelor. Pentru acuzaţia de asalt aspupra cântăreţei, în urma disputei pe care cei doi au avut-o înainte de decernarea premiilor Grammy, Chris Brown a fost condamnat la mai mult de 1400 de ore în folosul comunităţii.

Rihanna are acum o relaţie cu jucătorul de baseball Matt Kemp şi spune că este din nou fericită. "Oamenii simt că energia mea este alta acum. Cînd zâmbesc, se poate spune că o fac de fericire, nu doar pentru a afişa o expresie. Zâmbetul vine acum din interior şi se revarsă asupra a tot ceea ce fac", şi-a încheiat cântăreaţa prima confesiune pe care a făcut-o pentru public despre toată această perioadă.

×
Subiecte în articol: lumea