Liderul coaliţiei, dr. Pedrag Balaşevici, a declarat luni că rezultatul este semnificativ pentru românii din această parte a Serbiei, ei fiind, pentru prima oară în istorie, reprezentanţi în consiliile locale, şi demonstrează că cei peste 40.000 de români (vlahi) sunt interesaţi de viitorul lor.

VICTORIOŞI. “Deşi am fi dorit să ieşim învingători în toate cele zece raioane şi să obţinem cât mai multe locuri în toate structurile administrative ale celor 154 de sate cu populaţie compact românească, sorţii au vrut altcumva. Cu toate acestea, ne bucurăm de faptul că românii noştri au reuşit să-şi înţeleagă priorităţile”, a precizat Pedrag Balaşevici. Potrivit acestuia, cei 11 cîştigători ai alegerilor din 11 mai vor reuşi să dea impuls administraţiilor locale, astfel încît problemele comunităţii să fie soluţionate în spiritul democraţiei şi al interesului lor de a-şi păstra nealterate fiinţa şi spiritualitatea românească. Peste 6,7 milioane de cetăţeni cu drept de vot au fost chemaţi la urne, duminică, în cadrul alegerilor parlamentare şi locale din Serbia.