x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sora lui Cioacă a primit aviz favorabil pentru plasamentul nepotului său

Sora lui Cioacă a primit aviz favorabil pentru plasamentul nepotului său

de Nicoleta Craciun    |    31 Ian 2008   •   00:00

16:14 • Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a dat, joi, aviz favorabil pentru plasamentul copilului poliţistului Cristian Cioacă către sora acestuia, decizia finală urmând să aparţină Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a dat, joi, aviz favorabil pentru plasamentul copilului poliţistului Cristian Cioacă către sora acestuia, decizia finală urmând să aparţină Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov.

Mihaela Maxim, dierctoarea DGASPC Braşov, a declarat că instituţia pe care o conduce a depus, joi, dosarul cu avizul favorabil pentru matuşa pe cale paternă a micuţului Patrik, cu toate că şi parinţii Elodiei Ghinescu au solicitat plasamentul acestuia pe perioada în care Cioacă va sta în arest.

"Noi am facut o anchetă ampla în acest caz, consultând psihologi, asistenţi sociali de la Braşov şi Argeş, şi am constatat că familia pe cale paternă a copilaşului, respectiv matuşa acestuia, este mai îndreptăţită să îl primească în plasament. Decizia finală însă nu ne aparţine nouă, ci Tribunalului pentru Minori", a spus Maxim.

Potrivit sursei citate, atât familia pe cale paternă, cât şi cea pe cale maternă îndeplinesc condiţiile necesare pentru a-l întreţine pe Patrik, în vârstă de trei ani, dar că este "spre binele copilului" să stea cu matuşa lui, Ana-Maria Ene, sora lui Cioacă.

La baza deciziei DGASPC Braşov a stat faptul că tatăl copilului, Cristian Cioacă, a facut o solicitare în scris prin care îşi dă acordul ca Patrik să fie încredintat spre plasament surorii sale, iar în ultimele cinci luni copilul a stat la Pitesti, împreună cu bunicii pe cale paternă şi cu matuşa sa.

"În această situaţie, apreciem că înca o încercare de a separa copilul de mediul în care a stat în ultimele luni ar fi traumatizantă pentru el", a adăugat directorul DGASPC Braşov.

În plus, DGASPC Braşov consideră că aceasta alternativeă "ar exclude riscul formării unei imagini negative a tatalui în ochii copilului, atâta timp cât există deja o stare negativeă în ceea ce-l priveste pe Cioacă" şi care s-ar accentua în cazul în care copilul ar locui cu bunicii pe cale maternă.

Atât socrii poliţistului Cristian Cioacă, cât şi sora acestuia au depus solicitari pentru plasamentul copilului la DGASPC Braşov, în data de 25 ianuarie, la o zi dupa ce Cioacă a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, conform deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

×
Subiecte în articol: magazin brasov cioacă