MEC SE OCUPĂ DE DANONE: Mediaedge:cia (MEC) România a câştigat contul de media al Danone, în urma licitaţiei în cadrul căreia s-a confruntat cu alţi doi competitori.
Licitaţia s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni. “MEC a câştigat contul pentru că a demonstrat capacitatea de a dezvolta o strategie de media robustă care ne va ajuta să ne atingem rezultatele de vânzări începând cu 2009. MEC este o agenţie profesionistă care utilizează instrumente de planificare şi implementare media de ultimă generaţie”, a declarat Benoit Chaix de Lavarene, Marketing Director al Danone.
INIMĂ CU VOLVO
Agenţia AdVenture a organizat lansarea pe piaţa SUV-urilor, a noului model Volvo XC60. Campania se desfăşoară sub sloganul “Din Suedia cu multă dragoste” conform structurii internaţionale a campaniei. Soluţia găsită de AdVenture a fost una care ţine de mass-market. A fost realizată o inimă care adăpostea noul model de Volvo, proiectul transmiţând atât ideea de dragoste cât şi pe aceea de siguranţă, o altă valoare pe care mizează campania de promovare a Volvo XC60. Proiectul a fost solicitant din punct de vedere tehnic întrucât oferea şi posibilitatea de a face un drive-test. În perioada noiembrie – decembrie 2008 campania Volvo XC60 beneficiază de o prezenţă la nivel naţional pe următoarele suporturi media: TV naţional (Antena3 şi TVR1), presă, proiecte pe internet şi afişaj stradal.
PRIMUL CONCURS BOOTS ÎN ROMÂNIA
“Boots Nş7” a organizat la 26 noiembrie finala concursului “Vrei să fii imaginea Nş7 în România” primul concurs de acest gen de la noi din ţară. Georgiana Popa este cea care a fost desemnată câştigătoarea concursului de imagine a mărcii de cosmetice “Nş7” în România. Brandul “Boots Nş7” a fost lansat în 1935 şi valorează la nivel mondial 150 milioane de lire şi 1.252.306 RON în România. Probele din finala concursului “Vrei să fii imaginea «Nş7» în România” au testat cunoştinţele generale ale candidatelor, abilităţile lor în materie de make-up şi aptitudinile sportive ale finalistelor. Perioada de desfăşurare a concursului “Boots Nş7” a fost 1 septembrie – 31 octombrie 2008.
Citește pe Antena3.ro