x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Studiu - Fetele "rele" rămân cele mai populare

Studiu - Fetele "rele" rămân cele mai populare

06 Apr 2008   •   00:00

Tinerele adolescente care bârfesc, răspândesc zvonuri şi care nu îşi primesc colegii în grupurile din care fac parte sunt cele mai populare, conchide un studiu realizat în Marea Britanie, informează The Telegraph, în ediţia online.



Tinerele adolescente care bârfesc, răspândesc zvonuri şi care nu îşi primesc colegii în grupurile din care fac parte sunt cele mai populare, conchide un studiu realizat în Marea Britanie, informează The Telegraph, în ediţia online.

Studiul "Mean Girls" ("Fete rele" - n.red.) arată că aceste tinere, în loc să fie paria în comunităţile lor, se bucură de cea mai mare popularitate în cadrul acestora.

Astfel, studiul a scos la iveală faptul că fetele încep să fie nesuferite încă de la vârsta de nouă ani, încercând astfel să îşi sporească vizibilitatea socială.

Studiul a luat în calcul răspunsurile a peste 600 de elevi, cărora li s-a cerut să evalueze clişeele din şcoli privind popularitatea. Studiul a stabilit că agresiunile de ordin psihologic propulsează popularitatea elevilor în primii ani de şcoală, însă nu şi după ce aceştia cresc.

"Numeroşi tineri adolescenţi care s-au bucurat de popularitate nu erau plăcuţi de restul lumii, dar faptul că erau agresivi în relaţia cu ceilalţi i-a determinat pe ultimii să creadă că acest lucru este o caracteristică a popularităţii", a declarat Casey Borch, profesor de sociologie la Universitatea Alabama. El a adăugat că fetele fac apel mai des la agresivitate în relaţia cu restul lumii decât băieţii.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin