stuff by ANUŞKA

LUGU-LUGU. Să vă împărtăşesc unul din stresurile care mă termină cu nervii capului: muieruştile care-şi pisicesc vocea. În relaţie cu colegii de serviciu, precum şi la telefon, cu cine-o fi, în timpul orelor de lucru. Neicuşorule, nu-i nimeni obligat s-asculte cum îl alinţi tu "căţeluş scump", "puiuţ" şi "zăhărel", topită toată, de zici c-acuşi zvâcneşte orgasmu' din tine! Situaţia devine şi mai atroce când dama-nsiropată uită că a-nchis telefonul şi că acum vorbeşte cu noi, insipidele colege de birou, şi chiar cu el, un coleg rătăcit. Fireşte, începe să rostească cu glăsciorul subţiat, gâtuit, şovăielnic şi aţâţător diverse procente şi indici de profitabilitate. Două lucruri găsesc extrem de penibile aici: ori fetele-astea n-au văzut mădular de multişor, ori pur şi simplu nu-şi dau seama că par a-l cere, chiar dacă n-au nevoie. Brr, naşpa!

CU ŞI DESPRE DOBITOACE. Din ce în ce mai multă lume confundă mediul urban cu mediul rural. De pildă, femeile uită de unde vin şi încotro se duc atunci când, de fapt, vin de la ţară ca să efectueze o nuntă la oraş. Să nu fiu înţeleasă greşit, n-am nimic cu "ţara". Am însă cu persoanele care uită că la oraş nu e la ţară. Şi invers. De pildă nu pricep de ce o damă de la ţară nu înţelege (sau dacă nu poate, de ce nu-i explică nimeni?!) că la o nuntă în oraş n-ai ce căuta cu baticul în creştet şi cu oja sărită de pe unghiile cu care râneşti la porci. La fel cum n-am să pricep nici cum e posibil ca femei crescute şi întreţinute la oraş să omită, atunci când vizitează o toaletă din instituţia în care lucrează, că pipi se face în vasul de veceu şi nu pe capac sau pe jos. Toaleta de la oraş nu e veceul din curtea gospodăriei ţărăneşti şi n-o să fie niciodată, aşa cum nunta la local în oraş n-o să fie niciodată cortul improvizat din bătătură. Oare o să ne civilizăm vreodată?