USS Mount Whitney va părăsi miercuri Marea Neagră, iar locul său va fi luat joi de distrugătorul USS Barry. Aceasta este a şaptea intrare a navelor de război americane în Marea Neagră după evenimentele de la începutul lunii august din Georgia, scrie Noîi Reghion, citat de Agerpres. Vizita distrugătorului USS Barry va dura până la 3 decembrie, urmând ca până atunci să se oprească într-unul din porturile Georgiei, pentru o nouă tranşă de ajutor umanitar.
Nici nu a apucat să se stingă bine scandalul legat de acostarea în portul Sevastopol, din sudul Ucrainei, a navei amiral a flotei a 6-a americane din Marea Mediterană, USS Mount Whitney, care a intrat în ultimele luni de două ori în Marea Neagră, că şi s-a aflat că distrugătorul USS Barry a fost trimis de SUA să înlocuiască USS Mount Whitney. Potrivit analiştilor militari de la Moscova, administraţia americană în exerciţiu a dat de înţeles în acest fel că navele de război americane şi-ar putea permanentiza prezenţa în Marea Neagră, fiind pregătite pentru orice evoluţie în zonă.
Analiştii nu exclud posibilitatea ca SUA să-şi sporească numărul de nave din Marea Neagră, nemijlocit în apropiere de graniţele Rusiei, şi să înteprindă tentative de revizuire a Convenţiei de la Montreux (1936), care restricţionează prezenţa navelor de război ale statelor neriverane în Marea Neagră. În virtutea prevederilor acestui document, care funcţionează de 70 de ani, SUA nu au putut, în timpul războiului din Caucaz, să trimită un portavion şi un spital militar plutitor în Marea Neagră. Publicaţia rusă scrie pe o notă persiflantă că nava de război americană va vizita cel mai probabil portul georgian Poti, pentru a descărca o nouă “tranşă de scutece pentru bebeluşi” graţie cărora Georgia a reuşit deja să-şi restabilească sistemul antiaerian distrus în august de aviaţia rusă.
Potrivit agenţiei de presă citate, USS Barry are în plan, de asemenea, vizite în porturile Samsun (Turcia) şi Varna (Bulgaria), însă nu sunt excluse escale ale navei de război americane în porturi din Ucraina şi România. Rusia a acuzat în repetate ori în ultimul timp SUA de tentativa de a schimba echilibrul de forţe la Marea Neagră.
Citește pe Antena3.ro