x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Sute de camioane cu provizii destinate forţelor NATO din Afganistan, incendiate în Pakistan

Sute de camioane cu provizii destinate forţelor NATO din Afganistan, incendiate în Pakistan

07 Dec 2008   •   00:00

Un grup de 250 de insurgenţi talibani a atacat, duminică, două depozite NATO din Pakistan, omorând un paznic şi incendiind peste 200 de camioane şi alte vehicule care urmau să asigure aprovizionarea trupelor din Pakistan ale Alianţei, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.



Circa 250 de insurgenţi dotaţi cu armament greu au înconjurat două importante terminale NATO din apropierea oraşului Peshawar, situat în nord-vestul Pakistanului, şi i-au dezarmat pe paznici, după care au stropit cu combustibil şi incendiat 89 de camioane.

Un paznic a fost ucis în cursul atacului, în urma căruia au fost distruse şi două vehicule blindate, două camioane de pompieri, containere cu muniţie şi 89 de jeepuri destinate forţelor internaţionale din Afganistan.

Poliţia a apreciat că atacul este deosebit de grav. "Este prima dată când militanţii vin în număr atât de mare", a declarat Abdul Qadir Qamar, oficial cu rang înalt în poliţia locală, apreciind că atacul a fost "coordonat şi bine planificat".

Purtătorul de cuvânt al forţelor americane din Afganistan, colonelul Greg Julian, a încercat să minimizeze importanţa atacului. "Dispunem de multiple căi de a ne asigura că trupele noastre au ceea ce le trebuie", a spus el, adăugând că atacul de duminică "este rezultatul presiunilor în creştere asupra insurgenţilor, venite din ambele părţi ale frontierei".

Insurgenţii, care furaseră benzină dintr-o staţie din apropiere, au fugit înainte de sosirea poliţiei, a declarat Qamar.

Surse din serviciile de securitate au afirmat că atacul a avut loc în timp ce poliţia ancheta explozia unei maşini-capcană într-o piaţă din Peshawar, într-un atentat soldat cu 27 de morţi. "În plus, este weekend şi măsurile de securitate sunt ceva mai relaxate, înaintea vacanţei pentru sărbătoarea musulmană Aid el-Kebir", care are loc marţi, au adăugat sursele citate.

Camioanele incendiate erau încărcate cu echipamente şi provizii care urmau să fie trimise militarilor NATO din Afganistan.

Cu mai puţin de o săptămână în urmă, talibanii au incendiat, tot la Peshawar, zece camioane de mare tonaj, încărcate cu echipamente destinate trupelor NATO din Afganistan, în urma atacului fiind ucise două persoane.

Qamar a afirmat că, după atacul de săptămâna trecută, numărul paznicilor de la depozitele din Peshawar a fost suplimentat, însă gardienii au fost copleşiti duminică de numărul mare al atacatorilor. "Pregătim o nouă strategie pentru a împiedica astfel de incidente", a spus el.

La jumătatea lunii noiembrie, după un atac al insurgenţilor talibani, Pakistanul a suspendat, timp de o săptămână, traficul prin trecătoarea Khyber, folosită de convoaiele care transportă materiale destinate trupelor NATO din Afganistan. Trecătoarea reprezintă una dintre principalele căi de aprovizionare strategică pentru forţele Alianţei.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea