x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ţara Cantoanelor se va alătura zonei libere a UE

Ţara Cantoanelor se va alătura zonei libere a UE

28 Noi 2008   •   00:00
Ţara Cantoanelor se va alătura zonei libere a UE

Elveţia se va alătura, începând cu luna viitoare, zonei de tranzit fără paşaport a statelor din Uniunea Europeană, în urma unei decizii luate ieri la Bruxelles, scrie AP. Ţara Cantoanelor nu este membră a UE, însă este înconjurată de state care fac parte din blocul comunitar. Cei 27 de miniştrii de interne ai statelor membre UE au fost de acord că Elveţia îndeplineşte standardele necesare pentru a adera zonei fără frontiere, care include deaja 24 de ţări.



Autorităţile elveţiene vor renunţa la controlul identităţii la frontierele terestre în 12 decembrie şi va ridica măsurile de control în aeroporturi până în 12 martie anul viitor, a spus ministrul de interne francez Michele Alliot-Marie. Comisarul european pentru justiţie şi afaceri interne, Jaques Barrot, a spus că apartenenţa Elveţiei de spaţiul Shengen ar putea fi suspendată anul viitor dacă referendumul care va fi organizat în februarie în "Ţara Cantoanelor" va răsturna o decizie anterioară ce permitea cetăţenilor statelor Uniunii Europene din Elveţia să trăiască şi să muncească liber. Grupările naţionaliste elveţiene au reuşit să strângă suficiente semnături pentru a forţa un referendum. "Dacă referendumul va decide că principiul liberei circulaţii nu va mai fi valabil în Elveţia, este foarte probabil ca ţara să fie exclusă temporar din spaţiul Shengen", a spus Barrot. Apartenenţa la spaţiul Shengen complică, de asemenea, legăturile Elveţiei cu Lichtensteinul, singurul vecin al ţării care nu face parte din Uniunea Europeană. Lichtenstein nu are un aeroport internaţional şi nu a aderat încă la zona în care nu sunt necesare paşapoartele.
Statele membre ale Uniunii Europene, Cipru, Marea Britanie şi Irlanda, au optat pentru a rămâne în afara zonei fără frontiere, în timp ce România şi Bulgaria nu au îndeplinit încă toate criteriile pentru a adera. Toate celelalte state membre ale blocului comunitar, alături de Norvegia şi Islanda fac parte din această zonă. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea