x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un hoţ bine crescut lăsa trandafiri la locul infracţiunii

Un hoţ bine crescut lăsa trandafiri la locul infracţiunii

de Jurnalul National    |    27 Feb 2008   •   00:00

Poliţia italiană a arestat un hoţ care lăsa la locul jafului trandafiri roşii, pentru a-şi cere scuze pentru fapta sa

Poliţia italiană a arestat un hoţ care lăsa la locul jafului trandafiri roşii, pentru a-şi cere scuze pentru fapta sa, informează, marţi, spiegel.de. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, identificat drept R.F., a folosit o armă de jucărie pentru a ameninţa casierii băncilor pe care le-a jefuit, în oraşul Genova. De fiecare dată, omul lăsa trandafiri roşii la locul infracţiunii şi purta aceleaşi haine. Aceste obiceiuri i-au ajutat pe poliţişti să-l prindă. “Este modalitatea mea de a-mi cere scuze”, a explicat R.F. după arestare. Poliţia l-a arestat pe bărbat luni, chiar înainte să jefuiască o bancă, acesta având la el un buchet de trandafiri roşii. R.F. este suspectat şi de jefuirea băncii unui spital din Genova, în anul 2007. Seiful băncii a fost găsit gol, înăuntru fiind doar un buchet de trandafiri.

×
Subiecte în articol: magazin