x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un licean german a corectat un calcul făcut de NASA în legătură cu pericolele puse de un asteroid

Un licean german a corectat un calcul făcut de NASA în legătură cu pericolele puse de un asteroid

de Jurnalul National    |    16 Apr 2008   •   00:00


Un licean german în vîrstă de 13 ani a corectat un calcul făcut de NASA asupra probabilităţilor de coliziune cu Terra ale unui asteroid, iar Agenţia americană şi-a recunoscut greşeala, potrivit Mediafax.




Un licean german în vîrstă de 13 ani a corectat un calcul făcut de NASA asupra probabilităţilor de coliziune cu Terra ale unui asteroid, iar Agenţia americană şi-a recunoscut greşeala, potrivit Mediafax. Pornind de la observaţiile telescopice realizate de Institutul de astrofizică din Potsdam (AIP), din apropiere de Berlin, liceanul Nico Marquardt a descoperit că există o probabilitate de 1 la 450 ca un asteroid botezat Apophis să intre în coliziune cu Pămîntul, potrivit cotidianului german Potsdamer Neuerster Nachrichten. NASA, care a calculat că probabilitatea este de 1 la 45.000, a declarat, prin intermediul Agenţiei spaţiale europene (ESA), că tînărul geniu are dreptate. Factorul integrat de Nico Marquardt, pe care NASA nu l-a luat în calcul, este posibilitatea ca Apophis să se lovească de unul sau mai mulţi din cei 40.000 de sateliţi din jurul Pămîntului, în ziua în care va trece pe lîngă planeta noastră, 13 aprilie 2029.
Sateliţii se deplasează cu o viteză de 3,07 km/secundă în jurul Pămîntului, la o distanţă care ajunge pînă la 35.880 de kilometri. Asteroidul ar trebui să treacă la o distanţă de 32.500 de kilometri pe lîngă planeta noastră. Dacă va avea loc un impact în 2029, traiectoria lui Apophis ar putea fi schimbată, astfel încît asteroidul ar putea să se ciocnească de Pămînt în timpul următoarei treceri pe lîngă planetă, în 2036. NASA şi Nico Marquardt cred că, în caz de coliziune, asteroidul, format din fier şi iridiu, cu un diametru de 320 de metri şi o greutate de 200 de miliarde de tone, ar cădea în Oceanul Atlantic. şocul ar declanşa valuri monstruoase, distrugînd coastele din jur şi nori imenşi de praf dens s-ar ridica în atmosferă, acoperind cerul pentru o perioadă nedeterminată. Nico Marquardt a raportat descoperirea sa în cadrul unui concurs regional pe care l-a cîştigat, în lucrarea intitulată "Asteroidul ucigaş Apophis".

×
Subiecte în articol: magazin