Nu ştii niciodată unde îţi vine inspiraţia. Pentru designerul de origine română Emil Jacob, inspiraţia a venit în timpul unui zbor efectuat în 2004 pe ruta Bucureşti-Paris, atunci când a renunţat să stea confortabil pe scaunul său şi a decis să se întindă pur şi simplu pe podea. A observat atunci cât spaţiu nefolosit este deasupra locurilor pe care stau pasagerii şi s-a decis să proiecteze modele de scaune şi care să profite de acest spaţiu gol din aeronave, scrie site-ul news.travel.aol.com.
Jacob, preşedinte şi fondator al firmei Jacob-Innovations, LLC, cu sediul la Boston, a început să deseneze interioare de avioane, folosind modelul său "Step-Seat", care este atât eficient din punct de vedere al costurilor cât şi confortabil pentru pasageri, deşi cele două par complet opuse. Nu este surprinzător că Jacob înţelege ambele aspecte: pe lângă activiatea sa ca designer, românul are o diplomă în finanţe şi economie.
Printre modelele de design al spaţiului pentru pasagerii avioanelor, concepute de Jacob în special pentru clasa business, se află unele care prevăd amplasarea unor scări laterale ce conduc pasagerul la un etaj superior situat deasupra celui convenţional şi prevăzut, la fel ca şi cel de jos, cu o extindere ce poate funcţiona ca pat, în timp ce sub spaţiul destinat treptelor se pot amplasa bagajele, informează Agerpres.
Care sunt şansele să urcaţi nişte scări într-un modul supraetajat în timp ce călătoriţi cu avionul? "Companiile aeriene sunt destul de rigide atunci când încearcă să facă orice modificări semnificative", explică Jacob. "Avem proiecte pentru unele dintre cele mai mari companii aeriene din lume, mai ales peste hotare, însă le place să ţină orice aspecte noi cât mai discret", adaugă designerul român.
Citește pe Antena3.ro