Unde-ti vei petrece vesnicia?

Ce face un bun crestin duminica dimineata? Da repede pe OTV pentru ca, in acordurile clopotelor de la biserica din cartier, care-l cheama la Sfanta Liturghie, sa asculte cantece religioase de la sectanti, interpretate intr-un fel patetic-haios, in acompaniament de pian. De fapt, aceste cantece sunt rugaciuni puse pe muzica instrumentala. Daca ar fi interpretate la Opera, par examplu, ar putea trece drept canzonete.

Pentru crestinul care merge frecvent la Sfanta Liturghie, rugaciunea "Tatal nostru" pusa pe pian este cel putin o ciudatenie. Dupa experienta otevista a Rugaciunii Imparatesti, m-am intrebat si eu cum ar fi sa spunem si noi, cei de alt rit decat ei, o rugaciune pusa pe mandolina. Si sa-i punem pe preotii nostri sa nu-si mai tina predicile vorbind normal, ci rastindu-se la noi, mergand in pas alert de la un colt la altul al pronaosului, gesticuland amplu si, musai, alegandu-si, in multimea dinaintea domniilor lor, cate vreo privire pe care s-o fixeze din cand in cand si in directia careia sa arate cand spun "pocaieste-te acum!".

Stiti dumneavoastra anunturile alea de pe stalpi? Nu, nu alea cu "Forez la mica si mare adancime", alea cu "Te-ai gandit unde-ti vei petrece vesnicia?" Nu vi se pare ca suna ca "Te-ai gandit unde-ti vei petrece Revelionul?" sau "Te-ai gandit cu ce te-mbraci la petrecerea de Craciun?" Aceste emisiuni nu fac decat sa sintetizeze, in capul pacatosului de crestin, obisnuit cu ale lui, toate aceste tipuri de mesaj care-i vin ca o pleasca peste ochi, cand se-asteapta mai putin. Pentru un ortodox, de exemplu, acest mesaj e cel putin agresiv.

Odata m-am lasat fraierit de o englezoaica venita in Romania cu secta ei ca sa racoleze "credinciosi". Nu m-a lasat, dar-nu-m-a-la-sat, pana ce nu i-am promis ca merg cu ea intr-unul dintre locurile alea ale lor, in care tipi pusi la patru ace, vorbesc tare si cu intonatie, foarte ca la teatru, alearga literalmente de la un capat la altul al salii, urla, transpira, scuipa cand vorbesc si folosesc des cuvantul "acum". Mie, sincer sa va spun, mi se facuse frica. Englezoaica mea ma luase protector pe dupa umeri si ma privea cu un fel dragoste, dar mie tot mi-era frica.

Cand sala era de acord cu ce spunea nenea (care, bai za uei, vorbea in engleza!), izbucnea in aplauze si spunea "yeah, yeah, yeah". Foarte ciudat, va spun! Foarte ciudat! Aceasta agresivitate a vorbitorului n-avea nimic din smerenia cu care ma obisnuisera preotii ortodocsi sau catolici, cei care propovaduiesc cu frica si respect, fara deget indreptat acuzator catre credincios, cuvantul lui Dumnezeu, cei care, mda, nu fac jogging cand vorbesc si care nu apeleaza la subterfugii actoricesti atunci cand ti se adreseaza. In concluzie, pentru duminica dimineata, nu recomandam OTV, recomandam biserica.