x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Unui traficant de droguri i s-a permis să cultive cannabis în celulă

Unui traficant de droguri i s-a permis să cultive cannabis în celulă

06 Dec 2009   •   00:00

Gardienii britanici ai închisorii Verne din Portland, au permis unui traficant de droguri să crească plante de cannabis în celula sa şi chiar să decoreze una ca brad de Crăciun. Mohamed Jalloh, în vârstă de 28 de ani, a convins personalul închisorii să crească planta, spunând că cultivă roşii.



Pentru cel puţin cinci luni şi-a îngrijit recolta admirată de ofiţeri şi şefi ai închisorii care nu bănuiau nimic, potrivit The Sun, citat de Mediafax. Condamnatul a devenit atât de mândru, încât chiar a decorat o plantă pe post de brad de Crăciun. Până la urmă a fost pârât de un alt puşcăriaş gelos, gardienii indentificând plantele cu ajutorul internetului.

"Plantele sale erau arătate ca exemplu de activitate", a declarat o sursă din interior. Jalloh îşi ispăşeşte pedeapsa de opt ani de închisoare pentru trafic cu droguri de mare risc.

×
Subiecte în articol: lumea