Visând la Saint Julian’s….

Saint Julian’s este, cum sa spun, chiar un vis: din Romania s-ar putea ase­­mui cu Mamaia. Sau, cine stie, poate nu cu Mamaia, ci cu Neptun. Sigur, altii ar dori sa spun si numele Vama Veche, dar n-am sa-l pun pe tapet; pentru ca Vama Veche e, realmente, altceva.

Saint Julian’s este o statiune de fite. Pe malul marii. Cu terase deschise pana dimineata aproape. In Malta. Poti sa ca­­­peti, gata preparate si apetisante, cele mai tari cocteiluri din lume. Merg de cinci ani neintrerupti in Malta. Este un paradis pe pamant. Si, daca ma uit la pre­turi, nu sunt nici ele exagerate: ­undeva intre doua si cinci sute de euro, de regula (pe sejur). Sar de cinci sute (dar nu si de sase sute de euro daca tin bine minte – doar rezervarile in regim de all-inclusive; si de nu ma cre­deti, puteti si verifica, la o adica, aruncand o privire pe site, www.malta.ro).

Saint Julian’s este locul in care poti sa te pierzi cu to­tul. Sa uiti la greu de tine, cine esti, ce faci – si de ce: asta pret de sapte zile. Sa in­gropi telefonul mobil (la radacina unui bao­bab) ca pe securea razboiului. Asta daca te crezi indian. Si, la urma urmei, cine nu viseaza chiar la asa ceva? Eu, unul, recunosc direct ca da. Printre fete bronzate. Sa te pierzi, sa te pierzi. Ca aici, in Malta, cam toate fe­tele sunt ­tuciurii. Chiar si tu, daca ramai sapte zile, te intorci cu o mandrete de pie­le aramie: asta daca ai chef totusi sa stai la soare. Recunosc ca uneori sunt un lenes incura­bil: imi place sa stau to­la­nit la soarele tropicelor/sa zac, cu un long drink in brate, pe sezlong, cu sep­cu­ta pe cap si ochelarii de soare pe frun­te – sau gata trasi pe ochi, ca o viziera (de Ev Mediu tarziu) care ma fereste de tot ce ar mai putea, la o adica, sa insemne mersul – si restul lumii…