x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Vlad Pitt

Vlad Pitt

de Oana-Maria Baltoc    |    18 Dec 2009   •   00:00
Vlad Pitt
Sursa foto: Michael Caronna/REUTERS

Legenda lui Ţepeş, mereu la modă în Cetatea Filmului



Veste bună pentru fanii filmului "Interviu cu un vampir". În curând s-ar putea să-l vedem pe Brad Pitt în rolul unui Vlad Ţepeş tinerel şi răzbunător. Casa de producţie a actorului, Plan B Entertainment, va colabora cu Summit Entertainment, compania care a produs seria "Twilight" (Amurg), la realizarea unei pelicule care să respecte adevărul istoric. Rămâne de văzut dacă intenţia va fi pusă în aplicare sau dacă vom vedea aceeaşi veche abordare, cu tipi care dorm în coşciug şi zboară din virgină în virgină pentru a-şi ostoi setea de sânge neprihănit. Există şi posibilitatea ca Vlad să fie întruchipat de un actor din generaţia tânără, şi nu de Brad Pitt, care a împlinit 46 de anişori la 18 decembrie.  

SENZUALI ŞI PERICULOŞI. Cert este că actorii care au dat viaţă unor vampiri pe marele ecran le-au făcut să suspine pe doamne şi domnişoare încă de la prima ecranizare a legendei senzualului prinţ transilvănean. Brad Pitt este unul dintre cei mai apreciaţi vampiri după ce l-a întruchipat în filmul "Interviu cu un vampir" pe chipeşul Louis de Pointe du Lac. Nu este de lepădat nici maleficul Lestat de Lioncourt, interpretat de Tom Cruise. Vine tare din urmă mult mai tânărul Robert Pattinson, în rolul Edward Cullen din seria "Amurg", un adevărat sex-simbol pentru adolescentele din întreaga lume. În finală se califică şi David Boreanaz - Angel din serialul "Buffy, spaima vampirilor", Wesley Snipes - eroul jumătate uman, jumătate vampir din "Blade", Stephen Moyer - vampirul Bill Compton din "True Blood" sau Gary Oldman - Dracula în filmul cu acelaşi nume regizat de Francis Ford Coppola în 1992 (adaptare după romanul lui Bram Stocker, care a avut încasări de 82  milioane de dolari numai în America şi a luat nu mai puţin de trei Oscaruri) şi, nu în cele din urmă, Bela Lugosi - contele Dracula în piesa jucată pe Broadway, dar şi pe marele ecran în 1931. Mai mult, în 2011 îi vine rândul lui Johnny Depp să-şi arate colţii într-o adaptare după show-ul de televiziune "Dark Shadows". Iată numai câteva exemple care stau mărturie succesului de care se bucură legenda cu rădăcini româneşti în întreaga lume. Şi când te gândeşti cât ar putea să profite România de pe urma acestei poveşti de speriat copiii şi înfiorat duduiţe... Numai doamna Udrea declara anul acesta într-un interviu că Dracula este un brand care s-a uzat, pentru ca numai o lună mai târziu să se răzgândească. Bine că producătorii de la Hollywood nu se codesc atât când vine vorba despre scos bani pe bandă rulantă.

×
Subiecte în articol: magazin