x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun ZBOR SPRE ÎNGERI / Parcare pe biserică

ZBOR SPRE ÎNGERI / Parcare pe biserică

de Irina Cristea    |    27 Ian 2009   •   00:00
ZBOR SPRE ÎNGERI / Parcare pe biserică

O ieşire de pe carosabil s-a încheiat cu un salt de 35 de metri şi o aterizare direct în acoperişul unei biserici.



Protagonistul păţaniei este un tânăr şofer german care circula cu mare viteză pe o şosea din Saxa (est). Potrivit reprezentanţilor Poliţiei din Chemnitz, citaţi de AFP, conducătorul auto a derapat, a intrat pe contrasens iar un dâmb i-a servit drept trambulină, proiectându-l 35 de metri. Zborul s-a încheiat direct în acoperişul unei biserici înalte de şapte metri, sub privirile năucite ale unor soldaţi aflaţi într-un transportor de trupe.

Grav rănit, şoferul a fost scos cu dificultate din maşină în urma unei ample intervenţii a pompierilor. Analizele de laborator vor stabili dacă a fost pur şi simplu ghinionist sau dacă lipsa norocului a fost “alimentată” şi de consumul de băuturi alcoolice. Cât despre autoturism, a fost nevoie de o macara pentru a-l scoate din acoperişul lăcaşului de cult.

×
Subiecte în articol: magazin