x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun ZIMBABWE / Peste 3000 de morţi din cauza holerei

ZIMBABWE / Peste 3000 de morţi din cauza holerei

26 Noi 2008   •   00:00
ZIMBABWE / Peste 3000 de morţi din cauza holerei

Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe, încearcă să ascundă adevărul despre epidemia din holeră din ţara sa, prin presiuni asupra personalului medical şi restrângerea accesului la certificatele medicale de deces.



Un oficial al ministerului Sănătăţii a arătat însă că peste 3000 de oameni au murit în ultimele două săptămâni din cauza acestei boli. "Chiar şi această cifră însă este subestimată deoarece puţini se mai obosesc să înregistreze decesul rudelor", arăta oficialul, citat de The Independent. El a declarat că ministerul Sănătăţii, care cândva era mândria Africii, a primit interdicţie de mai furniza date statistice corecte, iar certificatele de deces înregistrate sunt verificate de Ministerul local de Interne. Problema provine de la lipsa apei potabile, care lipseşte până şi în puţinele spitale care mai funcţionează. Pacienţilor li se cere să vină cu propria apă. Astfel, deşi problema s-ar putea rezolva prin antibiotice şi rehidratare, situaţia este foarte probabil să fie de durată. Ţara are un sistem de alimentare cu apă aproape inexistent, iar banalul săpun este foarte greu de procurat. Se apreciază că circa un milion din cei 13 milioane de locuitori ai Zimbabwe se expun riscului de îmbolnăvire. Holera este provocată de o bacterie ce se dezvoltă în apele infestate cu fecale. Boala se poate trata, dar este mortală fără îngrijire corespunzătoare. În cea mai severă formă, fără tratatament antibiotic şi hidratare, moartea poate surveni în câteva ore de la instalarea simptomelor.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: lumea