Horoscop zilnic 22 octombrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de luni.
Horoscop 22 octombrie Scorpion. Ţi se pare mult prea greu un plan la care ai depus mari eforturi, dar simţi că deja te depăşeşte. Ar trebui să priveşti un pic înapoi, nu la ce faci azi şi nici la ce ai făcut ieri, ci la felul cum ai pornit acest plan, atunci, la început. Problema se află chiar la sursă, pentru că nu ai pornit cu dreptul, ci de acolo s-au dat toate peste cap. Ia-o înapoi cu calm şi atenţie pe firul acţiunii până la punctul de început şi repară totul, pentru că ai acum ocazia de a o lua de la capăt, cu alt tonus şi cu soluţii mult mai bune. E ca şi cum ai tricotat un fular până la un punct, dar descoperi că nu ai urmat modelul corect chiar de la primele rânduri, deci eşti nevoit s-o iei de la început. Fă-o fără reţinere!
Horoscop 22 octombrie Săgetător. O binefăcătoare gură de aer proaspăt apare datorită unei sume de bani care intră azi în posesia ta. Parcă te mai linişteşti şi tu, scapi de un stres care te apăsa pe suflet, şi chiar ai curajul să faci planuri cu acei bani, pentru că vin exact când aveai mai mare nevoie de ei. Fii totuşi cumpătat în administrarea banilor, pentru că ai de ales între a-i canalizezi pe toţi într-o singură direcţie sau spre mai multe, mai mici, care ar putea fi echilibrate dintr-un foc. Cântăreşte atent încotro e mai bine să investeşti acum aceşti bani.
Horoscop 22 octombrie Capricorn. Nu privi la cei din jur care nu-şi văd capul de treburi şi griji şi-ţi spun mereu cât sunt nefericiţi. Tu nu eşti aşa, deci nu te raporta la necazurile lor, la stresul vieţii lor cotidiene. Totul este bine în lumea ta şi această atitudine deschisă, tonică, optimistă te va ajuta să treci peste toate cu succes. În timp ce alţii se luptă în continuare cu piedicile pe care singuri şi le pun din cauza gândirii negative, tu vei fi cu un pas înainte şi cu un cap deasupra privind detaşat la ei. Păstrează această atitudine: e reţeta succesului!
Horoscop 22 octombrie Vărsător. Ai impresia că toate belelele s-au adunat azi în calea ta şi ai numai relaţii tensionate cu oricine. Problema nu pare să fie la tine, ci la cei din jurul tău, de parcă ai ghinionul de a atrage alături doar oameni nervoşi, stresaţi, arţăgoşi, şi, în asemenea anturaj, nici nu se pune problema de spor şi eficienţă. La tot ce propui tu, se trezeşte unul să critice şi să spună nu, iar alţii sar şi mai agresiv la bătaie, cu argumente împotriva tuturor. Ai răbdare, nu aluneca şi tu în capcana nervilor, că altfel va ieşi un război pe cinste. Lasă-i pe ei să se liniştească, mai întâi.
Horoscop 22 octombrie Pești. Fii mai atent la cheltuieli, trece-ţi în revistă bugetul, ca să fii sigur că iei cele mai prudente decizii. Eşti într-o pasă cam risipitoare si dai cu bani în stânga şi-n dreapta mult prea uşor. Ai avea nevoie de un sfat experimentat, de la o persoană mai chibzuită în privinţa banilor, care să-ţi arate că banii nu trebuie aruncaşi la primul impuls, ci eşti la un început de an nou în care fiecare leu contează. Ai să înveţi tu până la urmă cât de important e să-ţi administrezi banii cu cap, pentru că banii se duc uşor, dar se fac extrem de greu, gândeşte-te la lunga listă de cheltuieli care te aşteaptă şi mai închide şi tu robinetul!
Horoscop 22 octombrie Berbec. O problemă de sănătate îţi cam strică planurile de azi. În loc să te concentrezi la ce aveai de făcut, umbli prin farmacii, pe la medici, sau eşti consemnat la domiciliu, ceea ce devine frustrant pentru tine, în cazul în care aveai un program arhiîncărcat. Astfel de momente au şi ele rolul lor: acela de a te mai opri un pic din elan, când depăşeşti limitele propriei tale fiinţe, pentru că ce-i prea mult strică: ori alimentaţia greşită, ori stres prea mare, ori muncă prea multă. O pauză ţi-ar fi benefică, în care să acorzi şi tu mai multă atenţiei organismului tău.
Horoscop 22 octombrie Taur. Veştile care sosesc de departe au un rol pozitiv asupra ta, de parcă ai afla că s-au rezolvat cu bine mai multe probleme care te-au îngrijorat în ultima perioadă şi pentru care ar fui trebuit să te deplasezi personal la faţa locului. Nici nu mai e nevoie să pleci tu personal la drum pentru a vedea ce se petrece acolo, în altă localitate, semn că orice problemă poate fi rezolvată şi prin telefon. Tot de departe se pot ivi azi şi sume de bani, exact când aveai mai mare nevoie, bani pe care deja îi aranjezi pe căprării ca să fii sigur că ai acoperit cele mai importante plăţi ale acestei perioade.
Horoscop 22 octombrie Gemeni. Orice lucru minunat are la bază un sacrificiu, şi merită să faci şi tu astfel de gesturi ca să poţi duce mai departe ce ai început. Azi trăieşti, la nivel personal, ceva din balada meşterului Manole, pentru că sacrifici ceva pentru visul tău cel mare. Nu te gândi la ce renunţi sau la ce pierzi acum, ci doar la ceea ce vei obţine la capătul acestor eforturi. Merită, deci nu mai analiza tributul ce se cere plătit, pentru că recompensa pe care o vei obţine la final e un puternic sentiment de satisfacţie, de împlinire, care contrabalansează perfect toate aceste emoţii negative trecătoare. Nu contează suferinţa de acum faţă de bucuria de la capăt!
Horoscop 22 octombrie Rac. Integrează-te în mediul care se deschide în faţa ta, pentru că te vei simţi excelent printre acei oameni. Vei vedea cât de multe ai în comun cu ei, cât de uşoară e comunicarea, de parcă aţi fi cu toţii din aceeaşi familie. Poate nici acasă nu eşti atât de bine înţeles, cum eşti astăzi de aceste persoane atât de diferite, şi totuşi atât de asemănătoare. Azi ai un puternic sentiment de apartenenţă la un grup, la un colectiv bine închegat, care te primeşte cu braţele deschise ca pe unul de-al lor. De tine depinde să te faci plăcut de aceştia, deci fii amabil, comunicativ, pozitiv, ca să te adaptezi de minune!
Horoscop 22 octombrie Leu. Atitudinea pe care o ai pe parcursul acestei zile stă la baza rezultatelor excelente cu care vei fi răsplătit, ca atare luptă din răsputeri cu încercările celor din jur de a te întrista, de a te împovăra cu necazuri, de a te trage înapoi în oala suferinţelor care nici măcar nu-ţi aparţin. Păstrează-ţi zâmbetul pe buze şi încrederea în mai bine, orice ar fi! Dacă vrei o zi excelentă, înconjoară-te de oameni optimişti şi tonici, conform stării tale de bine de azi! Dacă atragi aproape doar pe cei trişti, care se plâng întruna de problemele vieţii, îţi strici şi tu tot cheful.
Horoscop 22 octombrie Fecioara. Modul în care analizezi o situaţie arată cât de matur priveşti lucrurile. Reuşeşti să priveşti situaţia în care te afli din mai multe unghiuri, şi bine faci, pentru că numai aşa vei putea înţelege perfect situaţia. Vezi şi argumentele pro, şi argumentele contra, şi latura luminoasă şi latura întunecată, şi această capacitatea a ta de a vedea lucrurile lucid, exact aşa cum sunt, te ajută să iei decizii dintre cele mai bune. Nimeni nu te întrece când vine vorba de sinteze şi analize, fie că iei la bani mărunţi o chestiune minoră, de zi cu zi, fie că te ocupi de cel mai important proiect al momentului. Cine îţi cere azi părerea, are numai de câştigat pentru că tu îi oferi o opinie dintr-un alt unghi decât cel în care privesc ei situaţia.
Horoscop 22 octombrie Balanța. Ai nevoie de mult studiu, ca atare propune-ţi să cauţi, să descoperi şi să explorezi serios acel domeniu care te va face să te simţi împlinit. Eşti pe drumul cel bun spre un apogeu personal, fie că e vorba de un proces de dezvoltare spirituală început cu încredere, pentru că vrei să devii mai bun, mai matur, mai înţelept, fie că e un continuu studiu pentru a urca mai sus pe scara ierarhică. Te preocupă mult reputaţia ta, renumele tău de bun profesionist, imaginea ta în carieră şi ceea ce decizi azi poate avea efecte dintre cele mai bune şi pe termen lung. Nu te aştepta la rezultate imediate, e un drum lung şi greu, dar plin de satisfacţii atunci când vei ajunge la capăt. Ai curaj, deci, să iei o decizie de zile mari privind drumul pe care vrei să evoluezi în viaţă!
Horoscop oferit de acvaria.com