x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, vineri, 20 noiembrie 2015. Fii prudent în trafic

Horoscop zilnic, vineri, 20 noiembrie 2015. Fii prudent în trafic

19 Noi 2015   •   21:32
Horoscop zilnic, vineri, 20 noiembrie 2015. Fii prudent în trafic
Berbec
Tu investeşti multă atenţie şi energie în grupul sau organizaţia din care faci parte. Raporturile cu şefii sau autorităţile par destul de încordate. Mânat de unele frustrări interioare, poţi avea răbufniri emoţionale care ţi-ar putea retrage sprijinul unui protector sau al cuiva din anturaj. Alege calea diplomaţiei în locul impulsivităţii, pentru a-ţi revendica drepturile.

Taur
Astăzi eşti foarte competitiv şi faci tot ce îţi stă în putinţă pentru a fi remarcat de cei din jur şi pentru a-ţi câştiga autoritatea. Poţi fi încercat de suspiciunea că un asociat sau colaborator îţi subminează interesele şi gândeşti tot felul de planuri defensive. Colegii de serviciu şi subordonaţii sunt paşnici şi binevoitori. Fii atent şi prudent în trafic, în caz că pleci la drum.

Gemeni
Ziua de astăzi se anunţă destul de tensionată în ceea ce priveşte raporturile de la locul de muncă. Nu prea ai răbdare să asculţi oamenii şi ai tendinţa de a-ţi impune punctul de vedere. Pot apărea unele cheltuieli neprevăzute, faţă de care eşti reticent. Ar putea fi vorba de un prieten, care îţi cere sprijinul financiar într-o situaţie delicată. Sfatul persoanei iubite îţi prinde bine.

Rac
Tu te arăţi preocupat de activităţile prestate în colaborare, dar rezultatele financiare ale acestor participaţii nu par să te mulţumească. Din cauza tensiunilor create, ai putea alege să rupi unele dintre aceste colaborări, care simţi că nu te mai împlinesc. Eşti foarte irascibil şi ţi-ai putea revărsa nervii asupra persoanei iubite sau chiar asupra copiilor. Căminul este locul tău preferat de refugiu.

Leu

În ceea ce te priveşte, ziua de azi îţi aduce provocări în zona parteneriatelor sau a mariajului. Relaţiile familiale sunt tensionate, căci deşi îţi place să acţionezi liber, te-ai putea simţi controlat sau manipulat de către cineva apropiat, cum ar fi soţul/soţia sau un părinte. La locul de muncă ai putea avea parte de surprize neplăcute, legate de funcţionarea necorespunzătoare a unor echipamente.

Fecioară
Ziua de azi nu este deloc monotonă, iar schimbările de registru se pot ivi când te aştepţi mai puţin. Raporturile cu colegii sau subordonaţii nu sunt grozave. Comunicarea pare obstrucţionată şi ai putea fi înţeles greşit. Îţi recomand să fii calm şi te să asiguri că instrucţiunile date sunt clare pentru toată lumea. Se pot ivi tensiuni în relaţia de cuplu, din cauza unor cheltuieli neprevăzute.

Balanţa
În cursul zilei de azi, relaţia cu persoana iubită sau cu copiii ar putea fi umbrită de unele discuţii încordate legate de bani sau de divergenţe de opinie în ceea ce priveşte planurile voastre de investiţii. Cu toate că ai o mare consideraţie pentru familie sau pentru căminul tău, ai tendinţa de a acţiona pe cont propriu, convins că tu ştii mai bine ce e de făcut şi respingi tot ce este nou.

Scorpion
Aspectele planetare de astăzi te predispun la sensibilitate, emotivitate; ai tendinţa de a păstra o anumită distanţă între tine şi ceilalţi. La serviciu, activitatea nu este constantă şi poate cunoaşte fluctuaţii atât ca volum, cât şi ca tipuri de situaţii de gestionat. Schimburile sunt la ordinea zilei şi poţi fi nevoit să pleci la drum pentru a-ţi îndeplini sarcinile de muncă. Fii prudent şi atent la drum.

Săgetător
În ceea ce te priveşte, mintea îţi este foarte activă, îţi place să studiezi şi să dezbaţi subiecte din diverse domenii, în special cu fraţii, verişorii sau chiar cu vecinii. Preferi să cugeţi şi să studiezi ferit de ochii lumii. Te poţi simţi vulnerabil şi preferi să păstrezi pentru tine o parte din adevăr. Nu este o zi favorabilă încheierii de contracte importante şi îţi recomand să fii atent ce documente semnezi.

Capricorn
Motivat de dorinţa de a face bani sau de a-ţi creşte încrederea în tine, tu îţi investeşti întreaga energie în activităţi de socializare şi cauţi să îţi consolidezi relaţiile cu cei din anturaj. La domiciliu poţi avea parte de o surpriză neplăcută, fie este nevoie de o reparaţie a unui obiect electronic sau la instalaţia electrică, ori cineva drag îţi cere sprijinul într-o situaţie delicată. Autorităţile sunt de nădejde şi te susţin.

Vărsător
Tu eşti preocupat de imaginea ta în lume, de felul în care eşti perceput de ceilalţi. În cazul în care simţi că ceva spus sau făcut de către cineva ţi-ar putea afecta prestigiul social, nu eziţi să ripostezi în forţă dar prin mijloace oculte. Fizic te-ai putea simţi devitalizat şi îţi recomand să îţi investeşti energia cu înţelepciune. Poţi fi nevoit să pleci spontan la drum. Fii prudent în trafic.

Peşti
Tranzitele astrale de astăzi îţi întăresc nevoia de introspecţie şi meditaţie. Poţi simţi să faci bilanţul evoluţiei tale spirituale, dar trăirile interioare sunt paradoxale şi implică multă tensiune interioară. Deşi îţi place să deţii controlul, să ştii de unde vii şi încotro te îndrepţi, acest moment este potrivit abandonului de sine, acceptării situaţiilor aşa cum vin, fără a încerca să le schimbi.

×