Constantin Argetoianu - Anul 1940, vazut de un mare om politic
16 aprilie
Batalii navale in curs
Multa discutie in jurul liniei minelor pe care Amiralitatea engleza afirma ca le-a asezat de-a lungul Skagerratului, Kategatului, Beltului Mare, Beltului Mic si pe o linie dreapta in Marea Baltica pana in fata de Memel. Se intreaba lumea cum au putut sa aduca la fata locului si sa aseze un numar atat de considerabil de mine. Daca au facut-o englezii, merita admiratia noastra. Un francez priceput imi spunea ieri ca nu crede in realitatea acestei linii. Anuntand asezarea ei, Amiralitatea engleza, atat de respectuoasa de legile si angajamentele internationale, a vrut numai sa-i previna pe neutri ca vasele lor risca sa fie torpilate in acea regiune. Comunicatul englez sosit azi-dimineata da lista vaselor germane distruse in ultimele zece zile. E o adevarata ecatomba. Dupa cifrele Amiralitatii, jumatate din flota germana ar fi scufundataâ¦Delegatia economica a Guvernului a hotarat pe ziua de ieri prohibitia exportului graului, in vederea recoltei proaste ce se anunta, toata tara fiind sub apa.
Din America, Roosevelt a tinut un mare discurs electoral, fara sa-si marturiseasca totusi candidatura. Probabil ca asteapta sa se mai pronunte si alte state in favoarea lui. In discursul sau nu vorbeste decat de binefacerile pacii si arata ca cele doua Americi se bucura de pace, fiindca n-au planuri imperialiste si respecta libertatea fiecaruia. Ceea ce nu este cazul pentru anumite state din Europa care incearca sa cotropeasca pe vecini in numele unei ideologii tiranice si rasisteâ¦
17 aprilie
Intr-o maghernita din Herastrau,
Guvernul britanic a anuntat oficial ocuparea Insulelor Ferroe, posesiune daneza. Ocuparea s-a facut cu consimtamantul guvernatorului local, desi acest consimtamant n-ar fi fost necesar, dat fiind ca Danemarca se afla sub stapanire inamica.Ziarele italienesti injura care mai de care Anglia si lauda actiunea germana. Aceasta mobilizare a presei pare insa a fi singurul ajutor pe care ducele il da prietenului sau Hitler. Toti cei care vin din Italia spun ca intreaga opinie publica e impotriva unui razboi cu Franta, inca si mai mult ca acum un an, cand am putut pipai eu pulsul acestei opinii, la Milano.
O viziune la Edgar Poe:
Comitetul de daune insarcinat cu cercetarea familiilor celor concentrati si lipsiti de mijloace a dat intr-o maghernita din Herastrau peste un spectacol ingrozitor. Intr-o odaie neincalzita si fara pardoseala, pe pamant batut, patru copii au fost lasati in voia Domnului; mama, de meserie spalatoreasa, vaduva, plecase sa castige cativa lei, sa cumpere paine pentru toti. Plecase de dimineata⦠Intr-o albie, un al cincilea copil, de cateva luni, mort. Cei patru copii vii se jucau cu cel mort ca si cu o papusa⦠Oribil, oribil!De ieri s-a mai incalzit vremea. Azi a aparut soarele. Sa vina primavara? N-o mai crede nimeni!
18 aprilie
Romania e salvata. Ziarele de azi-dimineata ne aduc vestea numirii domnului Jean Mihalache ca si Consilier Regal⦠Inca unul care facea pe grozavul si care s-a supusâ¦Pe langa steagul nostru tricolor (frumos nu e, dar reprezinta totusi o traditie) mai avem de ieri inca unul: steagul muncii! O usoara alunecare spre stanga. Tot sistemul nenorocit al compromisurilor care a adus si pe Mihalache, plin de venin, nepocait, in sfatul Regelui. "Universul" are un articol bun in fruntea gazetei, prin care critica infiintarea acestui nou steagâ¦
Politia Dunarii
Ieri a trecut la Senat o lege prin care se lamuresc atributiile de politie in porturile noastre si se intareste autoritatea capitanului portului. Pe de alta parte, la Belgrad, intr-o sedinta a reprezentantilor Romaniei, Bulgariei, Iugoslaviei si Ungariei, in Comisia Internationala a Dunarii s-au fixat reguli de politie pentru nagivatia pe fluviu cu caracter international. Arme, munitii, materiale olbiterante (ciment, piatra etc.) sau explozive nu vor mai putea fi transportate pe Dunare decat pentru uzul statelor riverane⦠Toate aceste masuri au fost luate drept consecinte ale loviturii incercate de englezi impotriva Portilor de Fier, incercare zadarnicita la Giurgiu, prin confiscarea materialelor importate de marinarii britanici. Paul Teodorescu mi-a spus ieri ca nu au parasit inca tara toti marinarii debarcati la Giurgiu. Unii dintre ei sunt si acum la Braila si fac galagie⦠In schimb, francezii se poarta foarte bine. Se pare chiar ca n-au avut intentiile care li s-au atribuit in primul moment. Ei au venit cu un vas purtator de cabluri, pentru repararea cablului Constanta-Constantinopol, reparatie ceruta de noi. E drept ca au cerut si ei sa adune toate slepurile frantuzesti din porturile noastre ca sa le duca la Bosfor si este iarasi drept ca pe o mare foarte linistita slepurile pot fi remorcate - totusi traversarea unei mari ramane pentru asemenea vase o incercare indrazneata. E prin urmare de inteles ca cererea francezilor de a-si concentra slepurile la Sulina sa fi nedumerit la primul moment autoritatile noastre. Francezii au fost insa foarte multumiti de solutia Guvernului roman de a le aduce slepurile la gurile Dunarii - de unde natural concluzia ca n-au avut intentii rele cu privire la navigatia pe fluviu insasiâ¦Consiliul de Ministri de ieri a hotarat, in legatura cu masurile de politie luate pe Dunare, un control mai sever al strainilor aflati pe teritoriul Romaniei, precum si prohibitia oricarui act de propaganda incompatibil cu mentalitatea. Aceasta din urma a fost provocata prin reclamatiile lui Thierry impotriva propagandei nemtesti care intr-adevar ne inunda cu brosuri si cu foi volante in care nu numai ca faptele sunt denaturate, dar inca Franta si Anglia insultate in modul cel mai trivial. Sa vedem daca se vor supune domnii nemtiâ¦
Alaltaieri si ieri mare valva la Senat cu prilejul Legii de ratificare a concesiunii masivului paduros Pipirigu-Rasca (judetul Neamt) catre o societate germano-romana infiintata pe baza acordurilor noastre cu Germania din primavara anului 1939. Au luat cuvantul generalii; generalul Sichitiu a rostit o foarte frumoasa cuvantare. In fond, generalii si cei care s-au ridicat impotriva concesiunii n-aveau dreptate, dar coarda patriotica e lesne de pus in miscare⦠Pana in cele din urma, s-au convins toti si legea a fost votata cu numai sase voturi contra⦠Ionescu-Sisesti era insa fiert; se pusese in cauza pana si cinstea lui personala!
"In politica, mai ales explicatiile sunt totdeauna inutile"
Inundatiile continua. Apele au facut mari stricaciuni din nou in judetele Braila si Tulcea. Dunare ca anul acesta nu s-a mai vazut sa-si aduca aminte nici cei mai batrani!19 aprilie
Avem si noi victoriile noastre: Ianis Mihalakis s-a predat fara arme, dar cu bagaj, Majestatii Sale. Majestatea Sa l-a numit Consilier Regal. Ce e cucerirea Norvegiei pe langa cucerirea Topolovenilor! Campania inceputa de asta-toamna in septembrie a fost dusa dupa toate regulile tacticii si strategiei de generalisimul Urdareanu (Ernestica) si a fost incununata cu deplin succes. Toapa se va imbraca in uniforma de Consilier Regal si va veni sa depuna juramant la Senat. Vom introduce in noul regulament, care e aproape gata, un alineat care sa permita senatorilor de drept exclusi sa faca "mea culpa" si sa vina sa linga unde au scuipat! Te pomenesti ca vine si Maniu? Inainte de a se preda, toapa a fost la Cluj sa "vorbeasca cu Maniu" si a trecut si pe la Bistrita sa vada pe Madgearu. Se zice ca Maniu n-a spus nici da, nici nu secundului sau, a taiat o mie de fire in patru, a fost pentru si a fost contra si s-a abtinut⦠Madgearu, care nu urmarea decat eliberarea lui, a impins pe Mihalache cat a putut in bratele Regelui⦠Alaltaieri, Regele l-a primit pe Mihalache in audienta si l-a uns sfetnic al sau. Gurile rele pretind ca Guvernul n-a stiut nimic despre negocierile duse si ca a inghitit noduri⦠Nu stiu de Tatarescu, dar Ghelmegeanu trebuie sa fie foarte ingrijorat de portofoliul sau. O data cu capitularea sa, Mihalache a cerut eliberarea lui Madgearu si a obtinut-o. In opinia publica, nedumerire. Nimeni nu pricepe aceasta dictatura cu compromisuri. Toata lumea e de acord ca Mihalache s-a dezumflat; de unde reprezenta ceva nu mai reprezinta nimic. Eu zic ca, daca e vorba de dezumflare, apoi ca sa-l dezumfle, Regele a trebuit intai sa-l umfle pe nenea Mihalache. Si asta a fost greseala⦠Vrea sa distruga partidele, si cum da unul din fostii lor conducatori semn de moarte, invie⦠Si asta se numeste destindere. Dictatura cu destindere! Destindere pricep - si am sfatuit sa se faca - , dar fata de curentele vii si potrivnice, nu fata de epavele fostului regim, aruncate de valuri la mal! Pentru a-si explica decapitarea, Mihalache adreseaza o scrisoare publica lui Maniu prin care declara ca n-a renuntat la nimic, nici la ideile sale, nici la prietenii sai⦠Atunci de ce imbraca haina Regelui? Scrisoarea e de o platitudine dezgustatoare. Cine savarseste un act urat mai bine ar face sa taca. In politica mai ales, explicatiile sunt totdeauna inutile. Ca sa mai devalorizeze numirea lui Mihalache, Regele a numit Consilier Regal si pe Victor Antonescu, sluga credincioasa. Cand a definit situatia noastra politica in 1917 prin cunoscutele cuvinte: "ca e lata rau", Victor Antonescu si-a pus fara sa stie sub Regele Carol I candidatura la inalta demnitate la care a ajuns astazi sub Regele Carol al II-lea! va urmaCitește pe Antena3.ro


