Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Alexis Carrel s-a născut în 1873 la Lyon, într-o familie înstărită. După moartea tatălui, pe când Alexis se afla o vârstă fragedă, băiatul a rămas în grija mamei sale, Anne Ricard, care l-a educat acasă.
Premiul Nobel pentru Medicină 1912
Alexis Carrel s-a născut în 1873 la Lyon, într-o familie înstărită. După moartea tatălui, pe când Alexis se afla o vârstă fragedă, băiatul a rămas în grija mamei sale, Anne Ricard, care l-a educat acasă. Mai târziu a mers la Şcoala “Sfântul Joseph” din Lyon. Nesigur asupra domeniului pe care voia să-l urmeze, Alexis îşi ia licenţa, în 1889, în Litere la Universitatea din Lyon, iar în 1900 în Ştiinţe Naturale.
CARIERĂ. După încheierea studiilor, Alexis Carrel şi-a început cariera medicală la spitalul din oraşul său natal. În paralel, preda cursuri de anatomie şi chirurgie la Universitatea din Lyon. În 1902, după ce s-a specializat în chirurgie, şi-a început cercetările. În 1904 s-a mutat la Chicago şi a lucrat în departamentul de fiziologie al universităţii din oraş. Opt ani mai târziu, în 1912, a devenit membru al Institutului de Cercetare Medicală Rockefeller din New York, institut unde a derulat mare parte din cercetările sale pentru care a fost laureat al Premiului Nobel în acelaşi an.
VREME DE RĂZBOI. În timpul primului război mondial, Alexis Carrel s-a înrolat ca medic în armata Franţei. În această perioadă a contribuit la descoperirea faimoasei metode Carrel-Dakin, foarte folosită pentru tratarea rănilor obţinute pe front. În 1939, când a izbucnit al doilea război mondial, Carrel, stabilit în Statele Unite, şi-a îndreptat din nou atenţia spre Franţa. A fost membrul unei misiuni speciale a Ministerului Sănătăţii. A refuzat să mai părăsească Franţa şi a rămas în postul de director al Institutului Carrel pentru Studiul Problemelor Umane până la moartea sa, în noiembrie 1944.
Citește pe Antena3.ro
Transplantul
Alexis Carrel s-a ocupat în principal de chirurgie experimentală şi de transplantul ţesuturilor şi al organelor. În 1902 a publicat, în revista Lyon Medical, un material despre tehnica de anastomoză termino-terminală. Anastomoza constă în stabilirea, pe cale chirurgicală, a unei legături între două căi de circulaţie, două cavităţi sau două fibre musculare. În 1908, Alexis a dezvoltat o metodă de transplant a organelor întregi, iar în 1910 a demonstrat că vasele de sânge pot fi păstrate în medii reci pentru perioade mari de timp înainte de transplantare. A inventat, în colaborare cu Charles Lindbergh, un aparat cu rol de sistem respirator steril pentru organele îndepărtate din corp. Contribuţia lui Lindbergh, primul pilot care a zburat peste Atlantic, a fost pe partea tehnică, rezolvând problemele mecanice ale aparatului.
Alături de chirurgul francez Theodore Tuffier, pionier în chirurgia toracică, Carrel a efectuat o serie de valvulotomii de succes şi, împreună cu medicul Montrose Burrows, a realizat o cultură de celule tumorale prin tehnica Harrison. Carrel a fost interesat de fenomenul îmbătrânirii celulelor, susţinând că acestea continuă să crească pe perioade nedefinite. Teoria sa a devenit o viziune dominantă în domeniu la începutul secolului al XX-lea.
CV
data naŞterii
28 iunie 1873
locul naŞterii
Lyon, Franţa
carierå
1890 – obţine doctoratul la Universitatea din Lyon;
1902 – îşi începe la Lyon studiile în domeniul chirurgiei;
1905 – lucrează în secţia de fiziologie a Universităţii din Chicago;
1906 – devine membru asociat al Institutului de Cercetare Medicală
Rockefeller, New York;
1912 – câştigă Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină;
1914-1919 – se înrolează în corpurile medicale franceze în primul război mondial;
5 noiembrie 1944 – încetează din viaţă la Paris.
