x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Calea Lactee ar putea găzdui miliarde de planete cu apă în stare lichidă

Calea Lactee ar putea găzdui miliarde de planete cu apă în stare lichidă

28 Mar 2012   •   19:15
Calea Lactee ar putea găzdui miliarde de planete cu apă în stare lichidă

Miliarde de planete potential locuibile ar putea exista in galaxia noastra, Calea Lactee, potrivit unui studiu coordonat de cercetatorii francezi.

Potrivit oamenilor de stiinta de la Universitatea Grenoble, cel putin 100 de astfel de super-Terre s-ar putea afla la o distanta de mai putin de 30 de ani-lumina de Soare.

Cercetatorii au calculat ca ar exista miliarde de planete locuibile in Calea Lactee dupa ce au studiat mai multe stele pitice rosii, planete care reprezinta patru din cinci stele in galaxia noastra.

Ei au calculat ca in jur de 40% dintre stelele pitice rosii au o planeta solida, nu cu mult mai mare ca Terra, care orbiteaza in zona locuibila, adica la o distanta care permite in teorie existenta apei in forma lichida, conform editiei electronice a tabloidului britanic The Sun.

"Faptul ca stelele pitice rosii sunt atat de des intalnite - exista aproximativ 160 de miliarde de astfel de stele in galaxia noastra - ne face sa credem ca in Calea Lactee exista miliarde de astfel de planete", a declarat Xavier Bonfils, coordonatorul studiului, realizat cu ajutorul telescopului urias La Silla din Chile pe un esantion de 102 astfel de stele.

Piticile rosii sunt mai reci decat Soarele, ceea ce inseamna ca trebuie sa orbiteze in jurul stelelor-mama la o distanta mult mai mica decat o face Terra pentru a putea gazdui apa in forma lichida.

Studiul a aparut in ultimul numar al jurnalului Astronomy & Astrophysics.

×
Subiecte în articol: astronomi planete calea lactee