x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Fosila unui om de Neanderthal arată că acesta suferea de cancer

Fosila unui om de Neanderthal arată că acesta suferea de cancer

06 Iun 2013   •   23:12
Fosila unui om de Neanderthal arată că acesta suferea de cancer

Un om de Neanderthal care a trăit acum 120.000 de ani avea un tip de cancer care este des întâlnit şi astăzi, au determinat oamenii de ştiinţă care au studiat o fosilă găsită într-o peşteră din Croaţia.

Una dintre coastele omului de Neanderthal prezenta urme de cancer osos. Până în prezent, cele mai vechi oase cu urme de cancer au fost descoperite în Egipt, datând de acum 4.000 de ani.

"Este cea mai veche tumoare găsită într-o fosilă de om. Acest lucru arată că nici traiul într-un mediu nepoluat nu te poate proteja, neapărat, de cancer, chiar dacă eşti un om de Neanderthal de acum 120.000 de ani", a declarat doctorul David Frayer, antropolog la Universitatea din Kansas.

Fosila a fost dezgropată într-un important sit arheologic, în care au mai fost găsite şi alte 900 de oase, precum şi unelte de piatră.

Coasta cu urme de cancer provine de la un schelet incomplet, deci nu se poate stabili cât de grav a afectat tumoarea omul de Neanderthal.  


×
Subiecte în articol: omul de neanderthal cancer osos