x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Chirurgii incasi ar putea da lectii colegilor din secolul 19 !

Chirurgii incasi ar putea da lectii colegilor din secolul 19 !

12 Iun 2018   •   14:40
Chirurgii incasi ar putea da lectii colegilor din secolul 19 !

In timpul Imperiului incas, medicii efectuau operatii de trepanatie a craniului mult mai reusite decat colegii lor din secolul al 19-lea, afirma un grup de oameni de stiinta americani intr-un articol publicat in revista de specialitate World Neurosurgery.

 

Echipa de cercetatori condusi de David Kuchner a analizat aproximativ 160 de mostre de cranii umane gasite in imprejurimile fostei capitale incase Cuzco, din Peru, si care dateaza din secolele 15-16.

Daca oamenii de stiinta nu au descoperit pe marginile inciziei chirurgicale urme de rani inchise, au tras concluzia ca pacientul a decedat dupa interventie. In schimb, un os refacut, neted, demonstreaza ca, dupa toate probabilitatile, bolnavul a mai trait o perioada.

Studiind toate mostrele, specialitii au constatat ca dupa respectivele interventii au supravietuit circa 83% dintre pacienci. Spre exemplu, in timpul Razboiului civil din Statele unite, in secolul al 19-lea, chirurgii care au recurs la metode similare de tratament au avut succes in 50% dintre cazurile operate.

 

×